CFR, victorie neconvingătoare cu Rapid. Dan Petrescu și-a distrus jucătorii: „Penibili!”
SportTop News by Actual de Cluj - feb. 21, 2022 0 219
CFR Cluj a câștigat acasă cu Rapid, scor 2-1, dar repriza a doua l-a nemulțumit complet pe antrenor. Petrescu și-a criticat fotbaliștii după un succes cu mult noroc obținut de campioană.
Clujenii au început bine meciul, iar Omrani și Petrila au fost aproape de gol, dar portarul Moldovan a închis poarta. Pe finalul primei reprize, CFR a deschis și scorul. Deac a centrat din dreapta, mingea deviată de Grigore a fost respinsă de Moldovan, dar Graovac a fost pe fază și a împins balonul în plasă (43). La fel ca în ultimele partide, CFR-ul a căzut complet în repriza secundă, iar Rapidul a preluat conducerea jocului. După câteva ocazii, Junior Morais a fost cel care a restabilit egalitatea, după o pasă primită de la Rareș Ilie. Campioana a avut, însă, noroc, iar Deac a adus toate punctele, cu o execuție sigură (84). Final de meci, 2-1 pentru CFR, iar campioana se desprinde la 8 puncte de FCSB.
Dan Petrescu e total nemulțumit de căderea echipei din repriza a doua.
„De ce am arătat așa în repriza a doua? Bună întrebare. Nu vezi ce față am? Eu sunt de vină, că sunt antrenor, n-am știut ce să fac la pauză. Dezastru toți, inclusiv eu! După jocul cu UTA n-am avut ce să le reproșez, dar azi au fost penibili în repriza a doua. Penibili! Dacă mai joacă așa și cred că vor câștiga, se înșală toți! Nu mi-a plăcut deloc repriza a doua! Sunt șocat. E cea mai slabă repriza a doua de când sunt la CFR. Am discutat să nu ne retragem. Poate doar Graovac și Deac au fost OK, în rest, toată echipa praf! Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă! Ce Europa, ce campionat… ne amăgim! Măcar dacă n-aveau ei nicio ocazie, spuneam că ne-am apărat bine, dar așa… ne-au și egalat. Să-și facă autocritica și jucătorii! Înainte, axul central era compus din Arlauskis, Vinicius, Boli, Djokovic, Culio, Țucudean. Acum e altă echipă, nu mai putem să jucăm ca înainte, să ne apărăm. Trebuie să jucăm fotbal. A fost o zi proastă a tuturor. E numai vina mea, n-am știut ce să fac la pauză, nu i-am motivat. Aștept o reacție și din partea lor. Voi face schimbări pentru etapa viitoare. E singura șansă. În a doua repriză parca nu voiau să joace!”, a declarat Dan Petrescu la Look Sport+.
CFR CLUJ: Hindrich – Susic, Graovac, Burcă, Camora – Deac, Boateng, Roger – Omrani, Debeljuh, Petrila
REZERVE: Sava, Fl. Ștefan, Yuri, Bordeianu, Chipciu, Neguț, Păun, Sacko, Buș
ANTRENOR: Dan Petrescu
RAPID: Moldovan – Săpunaru, Dandea, Dr. Grigore – Onea, Moise, Kait, Ilie, Jr. Morais – Stahl, Vojtus
REZERVE: Drăghia, Belu, Goge, Pănoiu, Al. Ioniță II, Acuna, Bălan, Marzouk, Bălan, Sefer
ANTRENOR: Mihai Iosif
Stadion: CFR Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca)
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ)
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ghinion teribil pentru „U” Cluj. Înlocuitorul lui Coubiș, accidentare serioasă fără să joace. Va lipsi cel puțin 6 săptămâni
sept. 13, 2026 0
-
Povești la râu, mutat din cauza vremii la un local de pe malul Someșului, în Cluj Aproape 50 de clujeni au venit să vadă documentarul despre Someș și să discute despre viitorul râului
sept. 13, 2026 0
