Închide

CFR s-a încurcat acasă cu FC Botoșani, FCSB se apropie. „Campionatul se va decide în penultima sau în ultima etapă”

Sport by Actual de Cluj - feb. 01, 2022 0 159

CFR nu a reușit să se impună pe propriul teren cu FC Botoșani, iar principala urmăritoare, FCSB, a micșorat distanța la 8 puncte (4 după înjumătățire).

CFR Cluj a dominat prima repriză și a deschis scorul chiar înainte de pauză. Omrani a șutat în brațul lui Șeroni, iar „centralul” Adrian Cojocaru a indicat punctul cu var. 1-0, după execuția lui Ciprian Deac. Botoșani a revenit abia pe final de meci. În minutul 81, Dawa a egalat la capătul unei acțiuni remarcabile: centrare Mihai Roman I, recentrare, cu capul, Mailat, prelungire Edjouma și finalizare sigură semnată de stoperul camerunez.

Astfel, CFR Cluj rămâne fără victorie în 2022, după 3-3 în runda inaugurală a anului cu rivala FCSB. Între ardeleni și roș-albaștri sunt acum 8 lungimi (4 după înjumătățirea punctelor).

„O echipă foarte puternică. În prima repriză am fost ușor mai buni, meritat 1-0. Apoi, ei, la primul șut pe poarta lui Bălgrădean, au marcat. Cei de la Botoșani au știut ce vor, s-au dăruit foarte bine. Au jucători înalți, puternici, știam că sunt periculoși la fazele fixe. Chiar am lucrat în această dimineață, dar asta nu înseamnă că reușești. Fotbalul nu e matematică. Suntem supărați, dar nu avem ce face. Nu am ce să reproșez nimănui acum, până nu revăd faza. Nu știu cum a ajuns acolo omul lor. Campionatul a fost incredibil până acum, cu cele 10 victorii la rând. Era normal să mai vină și astfel de rezultate. Eu regret mai mult meciul cu FCSB. Preferam să câștigăm atunci și să pierdem azi. Era un punct în plus față de ei”, a spus antrenorul Dan Petrescu.

CFR CLUJ: Bălgrădean – Cr. Manea, Graovac, Burcă, Fl. Ștefan – Deac, Boateng, Bordeianu – Omrani, Debeljuh, Petrila
REZERVE: Hindrich, Cestor, Bouhenna, Păun, Costache, Chipciu, Neguț, Birligea, Sacko
ANTRENOR: Dan Petrescu

FC BOTOȘANI: Pap – Braun, Dawa, Dican, Șeroni, Țigănașu – Florescu, Edjouma, Papa – M. Roman II, Lupeta
REZERVE: M. Contra, Patache, Dragu, Neciu, Fili, Mailat, Silva, M. Roman I
ANTRENOR: Marius Croitoru

Nici un comentariu

Scrie un comentariu