CFR, remiză cu ASA Târgu Mureș în deplasare. „Feroviarii” au avut un penalty neacordat
Sport by Catalin Suciu - sept. 26, 2015 0 305
CFR Cluj a remizat vineri cu ASA Târgu Mureș după un meci spectaculos, cu multe ocazii de gol.
Gazdele au început în atac meciul și au ratat o șansă mare de a deschide scorul în minutulm 7, când Lucian Goian a respins de pe linia porții mingea. Petrucci a replicat printr-un șut de la 20 de metri, puțin alături (12), iar în faza următoare, Lucian Goian s-a opus execuției lui Dedov (13). Jocul a rămas deschis, alert, cu un ritm bun, peste media obișnuită a campionatului.
Gabi Mureșan a trimis un trasor , marcă înregistrată, de la 32 de metri, însă Marc s-a întins și și-a salvat echipa (16), după care Beleck s-a înălțat și-a reluat centrarea lui Nouvier puțin alături (19). Stăncioiu a greșit apoi și l-a lovit cu genunchiul în spate pe Cristian Lopes, fază la care s-ar fi impus lovitură de la unsprezece metri (32). Centralul Cristian Balaj a lăsat jocul să meargă, iar în finalul reprizei clujenii și-au trecut în cont cea mai mare ocazie a partidei. Jakolis a scăpat singur cu Stăncioiu, a evitat să tragă la poartă , iar Bejan l-a ajuns din urmă și a trimis balonul în corner (38).
Belek putea deveni eroul serii, însă a ratat o altă ocazie mare în partea secundă , când n-a cadrat poarta din doar 7 metri (75), astfel că meciul s-a încheiat nedecis.
ASA – CFR 0-0
ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Golanski, Gonzalez, Bejan, Balic – Mureşan, Brandan – Jazvic (Gorobsov ’82), Dedov, Romario (Louis Pedro ’70) – Manolov (Axente ’66)
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Marc – Tiago Lopes, Larie, Goian, Camora – Voiculeţ, Petrucci – Jakolis (Vitor Bruno ’77), Cristian Lopez, Nouvier (Păun ’60) – Beleck. Antrenor: Francisc Dican
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbatul care ar fi vandalizat nu mai puțin de 23 de mașini pe o stradă din Cluj-Napoca, în urmă cu câteva zile, a fost surprins de o cameră de supraveghere
dec. 04, 2024 0
-
Economiștii de la Romanian Economic Monitor-UBB Cluj: Incertitudinile politice amplificate de rezultatele alegerilor și de ascensiunea extremismului majorează riscurile economice. Estimarea de creștere a PIB-ului, revizuită la numai 1%
dec. 04, 2024 0