Închide

CFR, pas mare spre play-off-ul Conference League. Duel facil și în ultimul act dinaintea grupei

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 09, 2024 0 174

CFR Cluj a învins joi seara, la Sofia, scor 1-0, formaţia israeliană Maccabi Petah Tikva, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Conference League.

Echipa antrenată de Dan Petrescu s-a impus prin golul marcat de croatul Karlo Muhar (8) şi a devenit favorită la calificarea în play-off-uil competiţiei.

În min. 8, Muhar a reluat în poartă mingea respinsă de portar la şutul din unghi expediat de Bîrligea.

Maccabi a reuşit să îşi creeze şi ea două oportunităţi, prin şuturi de la distanţă ale lui Mahamid (16, 21), însă peste poartă.

Cea mai mare ocazie a echipei israeliene a fost şutul lui Karo de la distanţă, scos de Sava (35) de la vinclu.

Manşa secundă va avea loc pe 15 august, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca (ora 20:00).

În cazul în care va trece de Maccabi Petah Tikva, CFR Cluj va juca împotriva câştigătoarei dintre FC ŢSKA 1948 Sofia şi Pafos FC (2-1 în prima manşă), urmând să fie gazdă în prima partidă, pe 22 august. Manşa secundă ar juca-o în deplasare, pe 29 august.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare