Închide

CFR, în Liga Campionilor. „E aproape imposibil să ajungem în grupe, dar eu cred în miracole”. Discursul lui Petrescu după câștigarea campionatului

SportTop News by Catalin Suciu - mai 21, 2018 0 323

CFR Cluj a bifat al patrulea titlu din istorie, după 1-0 cu Viitorul, duminică seara. Formația antrenată de Dan Petrescu nu va fi, însă, cap de serie la tragerile la sorți pentru Liga Campionilor și o așteaptă câteva adversare dificile în preliminarii.

„Va fi aproape imposibil să ajungem în Liga Campionilor”, a precizat antrenorul, imediat după al doilea său titlu câștigat în România.

În acest moment, CFR poate juca cu următoarele formații, intrând în turul II preliminar al Ligii Campionilor:

Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria), Celtic Glasgow (Scoţia), APOEL Nicosia (Cipru), FC Astana (Kazahstan), Qarabağ Agdam (Azerbaijan), BATE Borisov (Belarus), Dinamo Zagreb (Croaţia).  Lista nu este completă, anumite campionate urmând să-şi definitiveze clasamentul în perioada următoare, lucru valabil şi pentru adversarii posibili din Liga Europa.

„Mă bucur că am închis gura la 90% din presă, dar cel mai important este că jucătorii mei au meritat 100% titlul. Felicitări pentru Alexandru Tudor, chiar nu mă așteptam să fie așa corect astăzi. Suntem invincibili în 2018, cred că acest aspect arată forța acestui club. E posibil să avem cea mai bună apărare din Europa cu doar 19 goluri primite. Clar, lumea vrea 5-0, 7-0, poate o să vină un antrenor care să câștige la asemenea scoruri. Asta vrea lumea, eu asta am văzut și auzit, nicio problemă, să-și caute astfel de antrenor! Acesta e stilul meu, să joc defensiv. Eu am zis încă de la început că apărarea este cheia, deși am avut multe critici. Per total, echipa cea mai bună a luat titlul.

Cred că doar un miracol ne-ar duce în grupele Champions League, dar eu cred în miracole! Ca să bată cineva CFR atât timp cât Dan Petrescu este antrenor, va fi foarte greu. Cu acest grup extraordinar pe care l-am creat, cred că ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă.

Am un contract semnat, dacă nu vreau să-l respect, trebuie să plătesc o clauză mare, dacă voi fi dat afară, conducerea va trebui să plătească o clauză mare.

În China, când am câștigat Cupa, nu știau băieții cum să se bucure, nu au câștigat nimic în viața lor. I-am îmbătat pe toți! La fel a fost și la Târgu Mureș, nu știau jucătorii ce să facă. Am avut norocul să merg la echipe care nu au câștigat niciodată un trofeu, dar la CFR e altfel, are deja 4 titluri. Oricum, în noaptea asta nu vreau să dorm!

Cel mai greu moment din cariera de antrenor a fost când am mers la Rapid, pentru că nu eram dorit. Au fost multe situații grele la CFR, mai ales acele egaluri din play-off, dar poate cel mai greu moment a fost după egalul cu FCSB de la București. Am intrat în vestiar și am luat fiecare jucător în parte: «Măi, tu vrei să câștigi campionatul? Dar tu vrei?”. A fost o tactică de-a mea, mi-a fost un pic teamă că o să cedeze, dar toți mi-au răspuns că sunt pregătiți!”, a spus Dan Petrescu.

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu