CFR, egal pe terenul FCSB-ului. Echipa lui Petrescu a avut marile ocazii
Sport by Actual de Cluj - feb. 03, 2025 0 60

CFR a remizat duminică seara pe terenul FCSB-ului, scor 1-1. Louis Munteanu a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren și a marcat din nou, ajungând la cota 13 reușite în acest sezon.
Atacantul clujenilor a deschis scorul în minutul 53, cu o execuție frumoasă, de efect, peste Târnovanu, dar gazdele au egalat în minutul 57, prin Miculescu, din centrarea lui Florin Tănase. Louis Munteanu a fost aproape de gol în minutul 63, dar Târnovanu a respins. Florin Tănase a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat în minutul 76. În superioritate numerică, clujenii au dominat finalul de meci, dar nu s-a mai înscris şi s-a terminat 1-1.
FCSB are 42 de puncte şi este pe locul secund, la două puncte de lider, Universitatea Cluj. CFR are 40 de puncte şi e pe locul 4.
Foto: CFR/ Facebook