Închide

CFR Cluj, primul meci, primul pas greșit în campionat. Clujenii acuză arbitrajul, Petrescu e furios: „Acolo s-a rupt jocul”

Sport by Catalin Suciu - iul. 18, 2017 0 332

CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida pe care a jucat-o luni seara la Botoșani, în prima etapă. Omrani a fost eliminat în repriza secundă pentru simulare, deși relăurile arată că vârful trebuia să primească lovitură de la unsprezece metri.

CFR e o echipă foarte schimbată față de sezonul trecut. Multe nume noi, individualități puternice, dar lipsa de omogenitate se vede în joc. „Unii jucători au venit de pe plajă, n-am avut timp destul la dispoziție pentru a forma o echipă”, a spus antrenorul Dan Petrescu.

Chiar și așa, clujenii au deschis scorul la Botoșani după un început foarte bun de meci. Hoban a marcat la debut după doar 10 minute, cu un șut plasat, din careeu. Gazdele au ieșit mai mult la joc, iar defensiva clujeană a greșit. Burcă a restabilit egalitatea, de lângă Culio, după un corner, însă clujenii au forțat în continuare și puteau închide meciul în repriza secundă. Omrani a fost faultat de Mușat în careu, însă centralul Bârsan i-a acordat al doilea galben pentru simulare, iar jocul s-a stins, la fel ca și tabela, la 1-1.

„Jocul s-a rupt în momentul în care Omrani a fost eliminat la o fază clară de penalty. Azi am pierdut clar două puncte din cauza arbitrului. Nu-l condamn, cred că n-a văzut. Dar, dacă tu nu ești sigur, nu dai «roșu». Nu poți să rupi jocul așa! A fost o greșeală capitală. Nu mă tem de arbitraj. Înainte îmi era frică, acum sunt convins că greșesc pentru că așa văd ei”, a spus Petrescu la final.

 

Echipele de start:

FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Miron, Burcă, Mușat – Bordeianu, Cucu – L. Buș, Moruțan, Golofca – D. Popa
Rezerve: Ed. Pap, Târșă, Serediuc, Tincu, Patache, Ciaccheri, Fulop

CFR Cluj: Vâtcă – Manea, Luchin, Vinicius, Camora – Păun, Culio, Hoban, Deac – Omrani, Bokila
Rezerve: Duka, Rus, Mureșan, Vlad, Nistor, Coman, Nouvier

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.