Închide

CFR Călători: tânărul orb cu câine însoțitor a fost refuzat de ceilalți călători în drumul spre Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 06, 2020 0 326

Tânărul nevăzător cu câine însoțitor căruia nu i s-a permis accesul într-un vagon cușetă spre Cluj-Napoca a fost refuzat de ceilalți călători din compartiment și nu de însoțitorul de tren, precizează CFR Călători, care adaugă că aceștia aveau acest drept.
”Rrefuzul de a permite accesul în compartimentul cuşetă al tânărului însoţit de câinele ghid a fost generat de către ceilalţi călători din compartiment care au solicitat acest lucru şi care aveau acest drept conform regulamentelor de transport şi nu de către însoţitorul de vagon aşa cum este menţionat. Însoţitorul de vagon a făcut tot ce e omeneşte posibil pentru ca tânărul să se odihnească până la Cluj şi de a-i mulţumi, de asemenea, şi pe ceilalţi călători. Însoţitorul de vagon i-a găsit o altă cuşetă de dormit, după ce călătorii din cuşetă lui îi refuzaseră accesul cu câine”, a arătat CFR Călători într-un comunicat de presă. Compania a mai arătat că potrivit regulamentului de transport pe calea ferată din România şi a regulamentului Comisiei Europene nu este permis transportul animalelor care pot deranja sau incomoda călătorii sau pot provoca o daună. ”Accesul persoanelor cu câini ghizi la vagoane de dormit/cuşetă se face cu acceptul celorlalţi parteneri de călătorie. Totodată, conform aceluiaşi regulament european, personalul nostru de tren oferă asistenţă persoanelor cu mobilitate redusă dacă ne transmit o solicitare cu minimum 48 de ore înainte de efectuarea călătoriei, ceea ce tânărul nu a făcut”, a arătat CFR Călători.

Citește și:

Povestea unui tânăr nevăzător care a călătorit de la București la Cluj însoțit de câinele ghid: Când ne vom schimba mentalitatea?

Nici un comentariu

Scrie un comentariu