Închide

Cea mai mare universitate din țară aduce în toamnă în Cluj studenți cât un orășel

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 09, 2016 0 347

Cea mai mare universitate din țară scoate la concurs locuri cât pentru un oraș întreg – 8.000 de studenți noi sunt așteptați în toamnă doar la „Babeș-Bolyai”. Numărul nu a crescut față de anii trecuți, ceea ce e totuși o performanță, consideră rectorul.

UBB scoate la concurs în toamnă peste 8.000 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master, plus alte mii de locuri cu taxă – 9.000 – și 2.700 de locuri la distanță și frecvență redusă.

Dintre aceste mii de locuri, 60 și respectiv 24 sunt cu dedicație pentru etnia rromă, la nivel de licență și master. Pentru învățământ postuniversitar e prima dată când sunt oferite locuri pentru această etnie, dar la licență de ani de zile sunt puse la bătaie zeci de locuri, fără însă ca acestea să fie ocupate.

Anul trecut numărul locurilor scoase la concurs a fost comparabil cu cel din această toamnă iar la admitere s-au prezentat nu mai puțin de 17.000 de candidați, cu 2.000 mai mulți decât în anul precedent. „Nu știu dacă anul acesta vor fi mai mulți și nu urmărim neapărat. Ddemografic nu crește numărul populației românești și nici al tinerilor care termină liceul, dar avem în plan să atragem studenți străini mai mulți, în cadrul mobilităților prin acordurile pe care le avem cu alte universități din UE”, a spus rectorul universității, Ioan Aurel Pop.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags