Închide

Ce se întâmplă cu prețurile combustibililor, după intrarea în vigoare a embargoului UE? Specialiștii nu exclud scumpiri în România

Economie by Actual de Cluj - feb. 04, 2023 0 185

Embargoul Uniunii Europene asupra carburanților transportați din Rusia intră în vigoare duminică, 5 februarie – de acum, niciun stat membru  nu va mai cumpăra benzină și motorină din Rusia pe cale maritimă, ceea ce va afea efecte asupra prețurilor, arată o analiză Eurnoews.ro. În România, specialiștii nu exclud scumpiri, mai ales în cazul motorinei. Peste un milion de tone din acest carburant era importat până acum din această țară.

În România, aproximativ 63% din importurile de motorină veneau anual din Rusia, potrivit ministerului Energiei. Specialiștii spun că nu numai embargoul influențează prețurile finale.

La noi mai sunt și alte chestiuni legate de faptul că o parte dintre produsele noastre rafinate vin pe mare, acolo au crescut prețurile de transport din cauza asigurărilor mult mai scumpe în transport pe Marea Neagră. Însă nu mă aștept neapărat la un șoc major ca urmare a acestor sancțiuni de creșteri de prețuri”, spune Otilia Nuțu, analist în piața energiei la Expert Forum, citată de Euronews.ro.

În prezent, prețul benzinei este la un nivel similar cu cel de la începutul anului 2022, iar motorina costă cu aproximativ un leu mai mult. Odată cu războiului din Ucraina, a crescut masiv cererea de motorină pe piața comunitară, depășind cu mult capacitatea de prelucrare a rafinăriilor europene. Unele companiile din retailul de carburanți au găsit resurse alternative și nu mai aduc țiței rusesc pe cale maritimă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare