Închide

Ce film deschide TIFF-ul din acest an: e proiectat la Cluj în premieră planetară

ActualitateTop News by Actual de Cluj - apr. 27, 2016 0 486

Un film românesc deschide ediția din acest an a festivalului de film Transilvania, ce se deschide peste o lună.

E vorba de „6,9 pe scara Richter”, cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil, care va fi prezentat la TIFF Cluj nu oricum, ci în premieră mondială, în deschiderea celei de-a 15-a ediții a festivalului, în 27 mai, adică peste fix o lună.

„6,9 pe scara Richter” va fi proiectat în Piața Unirii din Cluj-Napoca (foto) vineri, 27 mai, de la 21.45, în prezența regizorului. Gala de deschidere care va preceda proiecția va începe la 20.30 și va include, printre alte surprize, un spectacol memorabil al renumitei trupei franceze Transe Express. Pionieri în street arts, dansatorii, acrobații și muzicienii Transe Express au avut spectacole în 80 de țări și au deschis, printre altele, Jocurile Olimpice din Albertville în 1992 și Cupa Mondială de Schi de la Val d’Isere din 2009. Biletele la gală costă 30 de lei.

Filmul ce va fi proiectat în deschiderea festivalului e al șaptelea lungmetraj al lui Caranfil, o comedie burlescă, țesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie și frica obsesivă de cutremure.

 
O comedie „parţial realistă, parţial nerealistă”, potrivit regizorului și scenaristului Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter e povestea unui tânăr actor de teatru ce navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți experții. Însă adevăratul „cutremur” pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, acesta se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul si bulversându-i complet existența.

Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Maria Obretin și Simona Arsu. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Cătălin Cristuțiu – montajul. O coproducție România-Bulgaria-Ungaria, selectată în 2014 la Berlinale Co-production Market, 6,9 pe scara Richter este produsă de Mobra Film, Korund-X Ltd. și Cinemafilm, cu sprijinul Eurimages, și va fi distribuită în România de Voodoo Films.

Festivalul de film din acest an se încheie tot în piața Unirii, în 5 iunie, cu proiecția „Belgica”, filmul care i-a adus regizorului belgian Felix van Groeningen Premiul pentru regie la festivalul Sundance din acest an. Filmul urmărește succesul și declinul inevitabil al clubului Belgica și a fost inspirat de povestea reală a a doi frați, proprietari ai faimosului bar Charlatan din orașul Ghent.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare