Închide

Ce afaceri are soacra primarului din Baia Mare, prinsă în flagrant în timp ce dădea mită pentru o obține o pedeapsă blândă pentru ginerele său

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - nov. 10, 2023 0 270

Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost arestați pentru 30 de zile, potrivit unei hotărâri luate de Tribunalul Mureș. Decizia poate fi contestată, dar este executorie. Decizia a fost luată de Tribunalul Mureș.

Prinsă de procurori în timp ce ar fi dat mită, Claudia Gliga este mama Tabitei Gliga, creatoarea de modă cu care primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheș s-a căsătorit toamna aceasta în cadrul unei ceremonii transmisă pe pagina oficială a Primăriei.

Claudiua Griga are 54 de ani și este unic acționar și administrator la Elenstab Brod SRL, din județul Mureș, potrivit libertatea.ro. Firma, care are obiect de activitate fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 452.000 de lei și un profit de aproape 200.000 de lei.

Suma este aproximativ egală cu cea a mitei pe care, spun procurorii, femeia ar fi intenționat să o dea, prin intermediari, uneia dintre judecătoarele Curții de Apel din Cluj-Napoca.

Pe numele companiei există o cofetărie în Piața Victoriei din orașul Târgu Mureș.

Conform unor surse judiciare citate de G4Media, soacra lui Cherecheș a fost prinsă în Cluj-Napoca miercuri, 8 noiembrie, în timp ce intermedia o mită către una dintre judecătoarele Curții de Apel Cluj, care urmau să se pronunțe definitiv pe 24 noiembrie în dosarul primarului din Baia Mare.

În primă instanță, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Cherecheș la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.  Conform surselor citate de publicația amintită, mama Tabitei Gliga ar fi cunoscut-o pe mama judecătoarei de la instanța clujeană. Și i-ar fi promis acesteia 50.000 de euro, o tranșă din cei 100.000 de euro care ar fi reprezentat totalul mitei. Cei 50.000 de euro ar fi fost găsiți de procurori asupra ei. Primarul: „Nu ne-am văzut de la nuntă” Primarul Cherecheș a declarat, la Antena 3, că nu știe nimic și nu exclude „o manevră” a soacrei. El a adăugat că n-a văzut-o de la nuntă, „stă în alt oraș”. „Lăsați-mă să vorbesc cu nevastă-mea. Cu soacra n-am vorbit de când m-am însurat. Stă în alt oraș, nu în Baia Mare. De unde să știu că o cunoaște (n.r. – pe mama judecătoarei). Pe de altă parte, nu e exclus să fie vreo manevră din asta, chiar intenționată, chiar și de soacră. Nu știu, eu nu cred decât în mama și în Dumnezeu”, a spus Cătălin Cherecheș la Antena 3.

sursă foto: captură Antena 3

Nici un comentariu

Scrie un comentariu