Închide

Contracte de 15 miliarde lei pentru Autostrada Unirii și Autostrada Transilvania : în următoarele 2 săptămâni CNAIR așteaptă oferte pentru loturile PNRR de pe A 8, secțiunea cu Tunelul Meseș și lotul cu viaductul Bechtel de la Suplacu de Barcău

EconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 17, 2023 0 4425

Patru licitații pentru proiectare și execuție autostrăzi cu o valoare totală de peste 15 miliarde lei (3 miliarde euro) au termen-limită pentru depunerea ofertelor în următoarele două săptămâni, conform datelor publice din Sistemul Electronic de Achiziții Publice pe care le-a centralizat Economedia.

Toate cele patru loturi de Autostradă au finanțare europeană prin PNRR (capetele din Autostrada Unirii) respectiv Programul Transport 2021-2027 loturile Meseș și Suplacu de Barcău de pe Autostrada Transilvania.

Autostrada Unirii, loturile Leghin-Târgu Neamț (III) și Târgu Mureș -Miercurea Nirajului (I). 

După o suspendare de aprox. o lună din cauza celor peste 600 de clarificări și a întârzierii CNAIR de încărcare a răspunsurilor, Lotul III Leghin-Târgu Neamț este deblocat, iar ofertele pot fi depuse până miercuri, 19 aprilie. Secțiunea III Leghin – Târgu Neamț are o lungime de 30 de kilometri, valoarea din SEAP este de 2,3 miliarde lei, iar termenul de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 24 luni execuție. Secțiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului are o lungime de 24,4 km (2,4 km drumuri de legătură), valoarea din SEAP este cuprinsă între 2,9 și 3,4 miliarde lei, iar termenul de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 24 luni execuție. Ofertele pot fi depuse până pe 27 aprilie.

Autostrada Transilvania, Loturile Meseș și Suplacu de Barcău

Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cel mai mare contract pentru infrastructura rutieră a fost scos la licitație la începutul lunii februarie, contractul pentru cei 41 de kilometri (din care 3 km. Tunelul Meseș) fiind cuprins între 7,5 și 8.8 miliarde lei. Ofertele pot fi depuse până pe 26 aprilie. Pentru cei 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania, CNAIR a prevăzut o durată de proiectare și execuție de 78 de luni, adică șase ani și jumătate. Spre comparație, Lotul 2 de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, cel mai greu contract semnat, are o durată de 68 de luni, 18 proiectare și 50 execuție. Caietul de sarcini are 283 de pagini, arată datele pe care le-a consultat Economedia.

Lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș (26 km.), contract de un miliard de lei are termen pentru depunerea ofertelor 28 aprilie. Noua licitație are o valoare de aproape un miliard de lei, iar durata de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu