Închide

Caz rar în România: Și-a donat un rinichi pentru a-și salva fiul, iar după 10 ani a primit unul pentru a putea trăi

SănătateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mai 06, 2022 0 207

Acum 10 ani, un bărbat dona un rinichi fiului, ca să-l scape de dializă. Acum, donatorul este cel care a primit un rinichi nou, pentru a putea trăi. Acest caz unic în România a fost relatat de Ziarul de Iași.

Bărbatul în vârstă de 66 de ani, din Roman, a fost salvat de un donator în moarte cerebrală. Transplantul a fost posibil în urma prelevării de organe care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie, intervenţiile fiind realizate zilele trecute în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi.

„Nu a mai fost un caz similar până acum, este o situaţie pe care am întâlnit-o doar în literatura de specialitate. Şi-a ajutat fiul să treacă peste un episod de insuficienţă renală, iar acum a ajuns şi el în pragul şedinţelor de dializă. Valorile creatininei erau destul de mari, astfel că urma să înceapă şedinţele de dializă chiar săptămâna viitoare. Pentru el este o şansă pe care a primit-o după ce el la rândul lui a dat o şansă copilului său, şi sperăm ca prin acest transplant să îi aducem la normal starea de sănătate”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

foto- pixabay.com

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare