Închide

Cât îi costă pe părinții români începutul de an școlar? Date platformă de comerț online: O familie va aloca anul acesta aproximativ 520 de lei pentru un ghiozdan echipat, la care se adaugă bugetul pentru haine

Educaţie by Actual de Cluj - aug. 25, 2022 0 106

O familie va aloca anul acesta aproximativ 520 de lei pentru un ghiozdan complet echipat, arată calculele platformei eMag. Au crescut semnificativ vânzările de haine pentru copii: bugetul de început de an școlar are alocată o sumă de aproximativ 270 de lei pentru haine și încălțăminte.

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea anului școlar, clienții au căutat pe site-ul eMAG de trei ori mai mult rechizite și ghiozdane față de lunile anterioare, tendință care se estimează că va continua și în prima săptămână de școală, spun reprezentanții platformei. “Deși inflația crescută și prețul facturilor la electricitate pun presiune pe bugetele familiilor, părinții nu își reduc sumele pe care le alocă pentru reîntoarcerea copiilor în bănci”, transmit cei de le eMag, conform economedia.ro.

În medie, o familie va aloca anul acesta aproximativ 520 de lei pentru un ghiozdan complet echipat, care să includă toate cele necesare primei zi de școală, conform estimărilor eMAG. Astfel pentru un ghiozdan sunt dispuși să cheltuie, in medie, 160 de lei, pentru un penar în jur de 60 de lei, pentru caiete tot 60 de lei, pentru instrumente de scris 140 de lei, iar pentru articole de desen 50 de lei și pentru alte accesorii de tipul rezerve, truse de geometrie sau plastilină încă 50 de lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare