Închide

”Carul diavolului”, prima mașină pe străzile Clujului, acum 100 de ani, cum au reacționat trecătorii

ActualitateIstorie by Actual de Cluj - mai 31, 2025 0 182

Primul automobil pe străzile din Cluj a fost adus pentru probe și aparținea unui comerciant de biciclete.

Aflăm detalii de la Bibliteca Județeană: ”Transilvania aparținea pe atunci părții maghiare a Imperiului Austro-Ungar, iar primul automobil care a putut fi văzut pe străzile Clujului, a venit de la Budapesta. Ziarele au consemnat acest eveniment petrecut la 5 aprilie 1900. „A fost o alarmă de înțeles pe stradă pe unde carul diavolului, elegant, fără cai, condus de o forță de basm, a trecut cu viteză”, scria un ziar local. „Claxonând și făcând zgomot, a trecut rapid ieri după amiază prin Piața Centrală, pe roțile sale de gumă, primul automobil. A creat senzație și puțin a lipsit ca trecătorii care s-au oprit spre a se minuna să nu îi facă cu mâna, fluturându-și batistele”, scria altă publicație clujeană. Automobilul a ocolit de câteva ori Piața, când încet, când mai repede, după care a intrat pe poarta palatului Bánffy. Mașina era a comerciantului de biciclete din Budapesta Fényi, care a adus-o la Cluj pentru probe.

Peste Carpați, primul automobil adus în mica Românie i-a aparținut lui Barbu Bellu, cel care a donat, în 1853, 28 de hectare pentru înființarea cimitirului care îi poartă numele. Fabricată în Franța, mașina Peugeot, a fost importată de Bellu în 1889 și a stârnit uimire pe străzile capitalei. Primul automobil cu ardere internă care a circulat în București, la 1900, a fost cel al lui Basil Assan. A fost și primul automobil înmatriculat în Capitală, un FN Herstal produs într-o fabrică de armament din Belgia în 1900 și care a primit numărul 1 de înmatriculare. Prințul George Valentin Bibescu, unul din cei mai buni piloți români de aviație, dar și din întrecerile auto ale vremii, fondatorul Automobil Clubului Român (ACR), a devenit invidios când a constatat că numărul 1 de înmatriculare a fost dat lui Assan. Astfel, pentru a-i face pe plac prințului, Prefectul Capitalei a găsit o soluție de compromis, oferindu-i acestuia numărul 0. Sub influență franceză, automobilele au pătruns și pe teritoriul Ungariei din toamna anului 1895, maestrul optician Hatsek Béla aducând aici primul automobil, un Benz Velo, aceasta după ce a studiat ziarele franceze și a călătorit și la fața locului. În toamna anului 1900, în Ungaria erau în circulație 60 de automobile.

Citește și:

Care a fost prima mașină înmatriculată în Cluj, acum aproape un secol – și cine e proprietarul, de care n-ai auzit până acum

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare