Capradossi, debut cu gol la „U” Cluj: „Trebuia să câștigăm meciul. Putem face mai mult”
Sport by Actual de Cluj - iul. 20, 2025 0 244
Elio Capradossi (29 de ani) a înscris la debutul său în tricoul lui „U”, în partida cu UTA (1-1) și a descris stările prin care a trecut la primul său meci în alb și negru.
„E foarte frumos, e un sentiment plăcut să înscriu în primul meu meci aici acasă, în fața suporterilor noștri, însă nu am obținut rezultatul dorit. Desigur, sunt fericit că am marcat la primul meci, dar cred că trebuia să câștigăm acest meci. A fost un meci bun, cred că am avut mai mult control asupra jocului, am avut mai multe oportunități, dar așa e fotbalul. Am făcut un meci bun, însă cred că putem face și mai mult”, a spus Capradossi.
Ugandezul a vorbit și despre adaptarea sa la „U” și, de asemenea, acesta și-a exprimat părerea despre nivelul Superligii.
„E frumos, a fost foarte ușor să vin aici. Cu toții m-au dorit, echipa, antrenorul, conducerea, clubul, deci a fost ușor să mă adaptez. Cred că acest campionat are un nivel bun, sunt câteva echipe foarte bune. Echipa noastră este foarte bună și sper să o dovedim în următoarele meciuri”, a completat stopper-ul care a evoluat pentru AS Roma.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Compania de distribuție a energiei electrice din Cluj cumpără pelerine de ploaie de peste un milion de lei
oct. 15, 2026 0
-
MApN plătește peste 3,4 milioane de lei pentru proiectarea prelungirii pistei bazei aeriene de la Câmpia Turzii, care se pregătește de avioane F-35 / Banii vin de la NATO
oct. 15, 2026 0
