Închide

Când are loc în acest an Neversea, fratele mai mic al Untold. Primele bilete se pun în vânzare miercuri. Ediția de anul trecut a adus la Constanța 20 milioane de euro

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 05, 2018 0 1316

Festivalul organizat la malul mării de echipa care face, la Cluj, și cel mai mare festival din țară, Untold, are loc în acest an la începutul lunii iulie și durează patru zile – doar că nu se știe, deocamdată, unde anume pe litoral.

Neversea e fratele mai mic al celui mai mare festival din țară, Untold de la Cluj, care adună în cele trei zile ale sale participanți cât un oraș de talia Clujului. În acest an are loc între 5 și 8 iulie inclusiv, deci cu o lună înaintea Untold. „Evenimentul se va desfășura pe una din plajele din municipiul Constanța, organizatorii având în acest moment autorizații pentru oricare din aceste plaje”, anunță un comunicat de presă care precizează că aceștia analizează accesul participanților, fluidizarea traficului și „confortul comunității”, „urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită”.
Primele abonamente, 5.000, se pun în vânzare miercuri la amiază și costă 399 lei plus taxe.
La festivalul de anul trecut numărul participanților a ajuns la 153.000, jumătate din Untold. Pe scenă au urcat între alții Jason Derulo, Rita Ora și Dua Lipa.

Organizatorii au făcut și un calcul privind impactul financiar adus de festival comunității locale din Constanța: „o infuzie de capital”, așa cum arată aceștia, de nu mai puțin de 20 de milioane de euro, „bani care au rămas în comunitatea locală”. În medie cei care au ajuns în Constanța pentru festival au cheltuit 300 de euro pentru mâncare, cazare și alte cumpărături.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu