Calea ferată Cluj–Oradea ar putea fi deschisă temporar cu locomotive diesel
Economie by Actual de Cluj - aug. 12, 2026 0 10
România discută cu Comisia Europeană posibilitatea ca, pe anumite tronsoane ale liniei feroviare Cluj-Napoca–Oradea, circulația să înceapă temporar cu locomotive diesel, nu electrice. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că soluția este analizată în contextul termenului de 31 august pentru îndeplinirea jaloanelor PNRR și pentru decontarea fondurilor europene, potrivit Agerpres, citată de economedia.ro.
Proiectul de electrificare și reabilitare a liniei Cluj-Napoca – Oradea trebuie să respecte jaloanele din PNRR până la 31 august, pentru ca România să poată deconta banii europeni. Radu Miruță a precizat că, în cazul unor lucrări care nu vor fi finalizate la termen, există riscul pierderii parțiale a fondurilor. Decontarea se va face însă pe etape, nu pentru întregul proiect.
Întrebat într-o conferinţă de presă în Sălaj ce se întâmplă cu obiectivul de investiţii privind calea ferată Cluj – Poieni – Oradea, Radu Miruţă a spus că este în PNRR, cu termen de a fi finalizată până la 31 august, o condiţie pentru a putea să fie decontate sumele de bani.
„Se încearcă în discuţia dintre Ministerul Transporturilor şi Comisia Europeană de a se face acceptanţa dacă pe anumite tronsoane se va circula momentan cu locomotive diesel, nu cu locomotive electrice. Şi este o discuţie pentru care cei de la Ministerul Fondurilor Europene interacţionează cu cei de la Comisia Europeană. Sperăm să fie aprobat”, a spus ministrul.
