Închide

Cadru didactic la UBB, prins în flagrant după ce a cerut mită în formă continuată, cerea sute de euro masteranzilor ca să promoveze examenul, zece mii de euro pentru cursurile de doctorat

Educaţie by Actual de Cluj - feb. 21, 2023 1 834

Un lector de la extensia din Reșița a universității ”Babeș-Bolyai” a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție și acuzat de luare de mită în formă continuată, nu mai puțin de 25 de acte materiale.

Procurorii de la DNA Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de azi, a unui lector universitar, doctor, în cadrul centrului universitar Reșița al Universității ”Babeș-Bolyai”, Cristian Rudolf; acesta e acuzat de luare de mită, în formă continuată – 25 de acte materiale.

În ordonanța procurorilor se arată că au ajuns la suspiciunea rezonabilă că în 11 și respectiv 16 februarie suspectul în calitatea menționată mai sus ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu, mai exact promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”, sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.
Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă, și respectiv nu mai puțin de 50.000 lei, adică zece mii de euro, pentru cursurile de doctorat. Ce însemnau aceste cursuri de doctorat pentru care lectorul cerea șpagă? Reprezentanții DNA spun pentru actualdecluj.ro că acesta a solicitat banii ca să accepte studenți sub tutela sa la cursuri.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, au arătat procurorii. Acesta urmează azi să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Un comentariu

Scrie un comentariu