Bustul fostului președinte american Woodrow Wilson a fost amplasat în centrul Clujului, în Piața „Lucian Blaga” și inaugurat simbolic în 18 decembrie, în prezența E.S. Kathleen Ann Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România și a mai multot personalități, printre care și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Este vorba despre cel de al 28-lea președinte american, Woodrow Wilson (președinte în perioada 1913-1921) a cărui bust a fost amplasat în Cluj-Napoca, din 2002 până acum, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Acesta a fost adus în centrul Clujului, în inima cetățenii, după cum a explicat primarul Emil Boc, având în vedere că a fost cel care a invocat, printre altele, principiul autodeterminării popoarelor (dreptul fiecărui popor de a-și lua soarta în propriile mâini, de a-și construi statul național și de a fi independent și suveran) pentru încheierea Primului Război Mondial și construcția unei păci durabile. „Woodrow Wilson este simbolul Americii aici, în Cluj-Napoca, simbolul prețuirii românilor față de ceea ce înseamnă dimensiunea euro-atlantică a acestei țări, acest bun atât de greu câștigat și care trebuie păstrat pentru că este singura noastră cale pentru a putea menține accesul la prosperitate, la democrație și la pace”, a arătat Emil Boc.
La ceremonie au participat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Radu Oprean, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Ilarion Voinea, sculptor și autor al bustului dar și E.S. Kathleen Ann Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România.
„Aș dori să îmi exprim aprecierea față de dumneavoastră și orașul Cluj-Napoca pentru această oportunitate. Astăzi, la 100 de ani de la moartea lui Woodrow Wilson, memorăm realizările sale remarcabile și analizăm moștenirea sa în toată complexitate ei. Președintele Wilson ocupă un loc special, atât în istoria Americii, cât și în cea a României. În urma Primului Război Mondial, el a apărut ca un susținător deplin al unei ordini mondiale mai reglementate și mai pașnice. Susținerea lui Wilson pentru autodeterminarea națiunilor a dat speranță oamenilor din întreaga lume, inclusiv aici, în România”, a subliniat ambasadoarea Statelor Unite ale Americii.
ȚNoi, românii, trebuie să rămânem atașați mesajului pe care el ni l-a transmis, pentru că situația aici, în Răsăritul Europei, chiar dacă geografic suntem în centrul Europei, am trăit amenințarea rusească și sovietică cu teamă, cu oroare și cu dorința de eliberare. Rusia, de la 1912 încoace, ne-a luat Basarabia, ne-a luat apoi Tezaurul României, ne-a adus tancuri și armată sovietice pe străzile noastre și 20 de ani de zile după al doilea război mondial ne-a luat principalele bogății. America a fost un protector și nu pot să uit copilăria mea, când bunica îmi spunea să stau liniștit că vin americanii. Generația mea a trăit cu această speranță și sper că bustul fostului președinte Woodrow Wilson în centrul Clujului va fi un îndemn și pentru clipa pe care o trăim. Statele Unite au fost ca un înger păzitor pentru noi”, a declarat Ioan-Aurel Pop.
La finalul ceremoniei a cântat și Corul Anima Mundi format din elevii claselor IX-XII ai Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, îndrumați dirijorul Andrei Dunca.