Închide

Bursă de mii de euro pentru cineaști la festivalul de film de la Cluj, cel mai mare din România, organizatorii anunță azi o nouă ediție a acestei burse

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 29, 2022 0 128

Bursă de mii de euro pentru cineaști la festivalul de film de la Cluj, cel mai mare din România, organizatorii anunță azi o nouă ediție a acestei burse.

E vorba de bursa Alex. Leo Șerban, oferită de Festivalul Internațional de Film Transilvania, care are loc în acest an între 17 și 26 iunie . Bursa e dedicată cineaștilor, jurnaliștilor și criticilor de film din România și are o valoare de 2.500 de euro. A fost inițiată în memoria unuia dintre cei mai apreciați critici de film din România iar înscrierile au loc până în 1 mai. Ajunsă la cea de-a opta ediție, bursa le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema – carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog și altele, arată organizatorii festivalului. Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 21-a ediții.

Anul trecut, câștigător a fost Cristian Pascariu pentru dezvoltarea proiectului ”A Flower is Not a Flower”, lungmetraj de debut și nuvelă. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame.

Totodată, în acest an o mențiune specială în valoare de o mie de euro va recompensa performanța unui actor român sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2021. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiată actrița Ioana Bugarin, pentru rolurile din ”Mia își ratează răzbunarea” în regia lui Bogdan Theodor Olteanu și ”Otto Barbarul” în regia Ruxandrei Ghițescu.

Bursa Alex. Leo Șerban, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban. La primele trei ediţii, bursa era destinată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative. Începând din 2018, înscrierile sunt deschise și pentru proiecte ale regizorilor sau scenariștilor, iar, pe lângă premiile în bani, câștigătorii primesc și invitații la Zilele Filmului Românesc de la TIFF.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu