Bugetul celei mai mari comune din țară, Florești, e mai mare față de 2024/Primarul Bogdan Pivariu: „Mai mult de jumătate din buget este direcționat către investiții”
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mart. 06, 2025 0 98


Bugetul Floreștiului pentru 2025 va fi de peste 221 de milioane de lei, doar cu puțin mai mare decât cel de anul trecut. Primarul Bogdan Pivariu a explicat că s-au primit mai puțini bani decât în anii trecuți de la bugetul național, dar că s-a reușit depășirea cifrelor bugetare din 2024 cu ajutorul fondurilor europene, comuna având deja contracte semnate din fonduri europene. De asemenea, a mai spus Pivariu, administrația locală a mai depus proiecte care sunt în evaluare și care vor aduce și alte fonduri neramburasabile în bugetul Floreștiului.
Proiectul de buget al Floreștiului, cea mai mare comună din România, cu peste 70.000 de locuitori, este în consultare publică până în data de 10 martie. Potrivit documentului, comuna are un buget de pesste 221 de milioane de lei din care peste 52%, adică 114 milioane lei, merge spre proiectele de investiții. „În bugetul de anul acesta, care este deja în consultare publică, avem 67% din bugetul de investiții reprezentat de fonduri nerambursabile, respectiv peste 76 de milioane de lei. Sumă care va crește, pentru că așteptăm să semnăm noi contracte de finanțare aferente altor proiecte pe care le-am depus și sunt în consultare în acest moment. Cu toate că am primit mai puțini bani decât în anii trecuți de la bugetul național, să știți că am depășit puțin bugetul de anul trecut și cu ajutorul fondurilor nerambursabile am reușit din nou să avem un buget generos în ceea ce privește investițiile”, a afirmat primarul Bogdan Pivariu la Napoca fm.
Potrivit acestuia, în bugetul pe 2025 au crescut și cheltuielile de funcționare având în vedere că administrația locală a finalizat sau este în curs să termine proiecte care vizează unități de învătățânt noi în localitate.
„Pentru ca un obiectiv care a fost finalizat să poată funcționa, este nevoie de alocarea de bani de la buget. Spre exemplu, o grădiniță nouă deschisă are nevoie de bani de la bugetul local pentru a funcționa. Cu toate astea am reușit să avem mai mult de jumătate din buget direcționat către investiții”, a explicat Bogdan Pivariu. El a adăugat că, din bugetul de investiții, o sumă de peste 54 de milioane lei va merge către proiectele educaționale, mare parte susținute din fonduri europene, prin PNRR.
„De patru ani, suntem printre primii la atragerea de fonduri europene, raportat la UAT-urile care sunt de mărimea noastră. Sunt multe proiecte finanțate pe fondurile europene, inclusiv grădinițe, școli, proiecte mari de infrastructură. Este o componentă foarte importantă pentru dezvoltarea comunității. Din bugetul de investiții, aproape 54 de milioane de lei merg în investiții în educație”, a mai afirmat oficialul.
Cele mai mari proiecte de infrastructură a județului Cluj au început încă de anul trecut pe raza comunei Florești – metrou, Spital Regional de Urgență, lărgirea drumului național DN 1 de la 4 la 6 benzi, pe o distanță de circa 2 kilometri, însă acestea sunt asumate din fonduri guvernamentale și ale Primăriei Cluj-Napoca.