Bufonii de serviciu
SportTop News by Catalin Suciu - iun. 05, 2022 0 458
România a fost învinsă cu 2-0, în deplasare, de Muntenegru, în prima partidă din Liga Națiunilor.
Dacă ar fi să descriem meciul, atât am putea scrie, fiindcă ai noștri nu au avut nici un șut pe poartă timp de 95 de minute. Nu doar că nu au avut ocazii, dar nu s-au apropiat de ideea de ocazie. Nimic.
Rar mi-a fost dat să văd o echipă mai jenantă, atât de neînsemnată în fața adversarului.
Naționala ne-a obișnuit cu prestații lamentabile în ultimii ani, dar cum a jucat în Muntenegru nu a făcut-o cam pe nicăieri. Cu nimeni. Să nu poți lega două pase în fața unei echipe modeste, învinsă pe același teren de Luxemburg, e inexplicabil. Efectiv nu putem rămâne, după acest joc, decât cu rușinea. O nouă rușine.
Să îmi fie cu iertare, dar nu s-a văzut nimic din ce-o fi dorit să joace domnul Edi Iordănescu, acest fin tehnician suprarealist. E al treilea meci cu el, iar România a jucat prost în fiecare, aseară desăvârșindu-și capodopera. Când vezi jocul ăsta, suspini după Rădoi. Când vedeai jocul cu Rădoi, îl voiai pe Contra, iar când era Contra, visai la Pițurcă. E o prăpastie fără fund, în care am sărit fără parașută. Picăm la nesfârșit.
Singurul care a ieșit decent din meci e Cristea, că s-a accidentat în primele minute.
Urmărindu-l Chiricheș, un sublin magistru al apărării, îți vine să te tragi de păr, până rămâi chel, așa ca el. El dă pasă cu călcâiul în careul de 16, de zici că-i scurtcircuitat la creier, pierde mingea și se face 1-0, total meritat. Golul doi e fabulos. Radunovici de la FCSB trece de Rațiu în viteză, face o cursă de 40 de metri, dar își prelungește mingea. Chiricheș ii ia fața, dar având deficit de materie cenușie vrea să rezolve din nou elegant faza, numai că soarta îl pedepsește din nou și îl aruncă în cap. Mingea e recuperată și Muntenegru face 2-0 prin Vuckevic, jucător de la UTA Arad. Radunovici ,de la FCSB și Vuckevic, de la UTA, pun capăt unei noi rușini românești.
Remarcabilă și intrarea lui Mitriță, jucător de 50 de kile, subțire cât sprâncenele pensate pe care le etalează. El intră în teren și cinci minute își aranjează tricoul, că-l strânge, de parcă ar fi fost cumpărat de la magazinul de copii. Apoi își leagă șireturile la ghete (urmăriți reluarea), după care driblează în linie dreaptă, de la stânga spre dreapta, singur și reușește o transformare veritabilă de rugby, șutând la vreo 25 de metri peste poartă, în munții din apropierea stadionului din Podgorica. E aiuritor.
Maxim e o hologramă, Cicâldău intră în teren direct din salonul de tatuaje , iar Bancu n-ar merita nici măcar un banc cu numele lui.
Cât să ne mai păcălim cu ei? De ce trebuie să repetăm, de fiecare dată, același registru? Începem fiecare campanie cu „speranțe”, pierdem un meci, apoi tot sperăm că se schimbă ceva, că îl câștigăm pe următorul. Facem încă două egaluri, după care apar oribilele clișee de genul: „Cât timp mai avem șanse, te trebuie să credem” sau „echipa națională e a noastră și trebuie susținută indiferent de situație”. Cât timp să mai susții niște impostori? De ce ai face asta?
Vorba lui Gică Popescu, „să-și dea fiecare două palme și „acasă!”. Ridicolii de serviciu ne-ar face un mare bine dacă s-ar retrage in-corpore. Nu ar plânge nimeni după ei, nu le-ar duce nimeni dorul. Cum s-au retras și alții, ca Bogdan Stancu sau Toșca.
Nici o pierdere.
Foto: GSP.ro
