Închide

Bucureștenii au plătit în ianuarie 2025 pentru un apartament cu peste 15.000 euro mai mult decât în urmă cu un an. Cele mai mari scumpiri au fost în Cluj: 16.000 euro în plus pentru o garsonieră

Economie by Actual de Cluj - feb. 03, 2025 0 108

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 13% în ianuarie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului 2024, conform celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.

În București, în ianuarie 2025, prețul mediu cumulat pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.917 euro pe metru pătrat, în creștere cu 12% față de ianuarie 2024. Apartamentele vechi au fost, în medie, cu 21% mai scumpe față de ianuarie 2024, având un preț mediu de 2.095 euro/mp, în timp ce apartamentele noi au crescut cu 2%, ajungând la un preț de 1.742 euro/mp, arată hotnews.ro.

Prețul mediu pentru apartamentele din Cluj-Napoca a fost de 2.981 euro/mp, în creștere cu 15% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au ajuns la un preț mediu de 2.981 euro/mp, iar cele vechi la 2.980 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 119.240 euro, al unui apartament cu două camere de 163.955 euro și al unui apartament cu trei camere de 223.575 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 15.915 euro pentru o garsonieră, cu 21.884 euro pentru un apartament cu două camere și cu 29.842 euro pentru un apartament cu trei camere.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu