Boc primește fonduri pentru podul peste Someș, între Oașului și Răsăritului, la care se lucrează deja de un an / Investiția evaluată inițial la peste 22 milioane, aprobată în programul „Anghel Saligny” la 32 de milioane de lei
ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 31, 2022 0 546

A doua cea mai mare sumă aprobată prin programul național „Anghel Saligny”, respectiv 32.140.152,98 de lei, revine Primăriei Cluj Napoca, pentru un proiect demarat încă din septembrie 2021. Este vorba despre podul de la intersecția străzilor Oașului și Răsăritului, podul care va face legătura cu zona Gării, Piaţa 1 Mai și zona Mărăşti.
Este una dintre investițiile cu care reprezentanții administrației locale s-au tot lăudat în ultimul an, numărând pe facebook, primul arc metalic montat, al doilea arc etc.
În realitate, municipalitatea urmează să-și deconteze întreaga investiția din bugetul de stat prin programul „Anghel Saligny”, ba chiar să încaseze și mai mult decât s-a angajat să dea prin contract.
Mai precis, în contractul semnat cu asocierea Freyrom SA-Procons Group SRL-Costin și Vlad Birou de proiectare SRL-Integrated Road Solutions SRL, era prevăzută o valoarea suma de 22.691.557,36 lei, fără TVA.
În total, prin programul „Anghel Saligny”, Primăria lui Boc va primi pentru finanțarea acestui proiect 32.140.152,98 de lei, practic întreaga investiție cu tot cu TVA și ceva în plus.
Să mai spunem că același constructor Freyrom SA lucrează mai are în lucru un proiect al Primăriei Cluj: Podul Porțelanului – proiect care prin 2019 a fost abandonat pentru că s-ar fi descoperit un zăcământ de sare în zonă – și pentru care lucrările s-au reluat anul acesta.
Lista integrală de proiecte pentru care Primăria Cluj Napoca primește bani din programul „Anghel Saligny”
municipiu |
Cluj-Napoca |
Construire Pod peste Râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului în Municipiul Cluj-Napoca | 32.140.152,98 |
municipiu |
Cluj-Napoca |
Modernizare sistem rutier în ampriză existentă, strada Badea Cârțan din municipiul Cluj-Napoca | 1.703.619,36 |
municipiu |
Cluj-Napoca |
Modernizare strada Cucului în Municipiul Cluj-Napoca | 1.230.729,98 |
municipiu |
Cluj-Napoca |
Modernizare strada Ionel Teodoreanu în Municipiul Cluj-Napoca | 6.776.050,55 |
municipiu |
Cluj-Napoca |
Modernizare sistem rutier în ampriza existentă a străzii Sergiu Celibidache – în Municipiul Cluj- Napoca | 1.149.447,13 |
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăria Cluj-Napoca anunță că anul viitor va da în folosință un centru pentru vârstnici, cu 70 de locuri. Orașul are un deficit serios de astfel de spații
mart. 22, 2025 0
-
Piața rezidențială din Cluj la început de an. Analiza unei agenții imobiliare: Noi corecții de prețuri în februarie/ Sumele cerute sunt mai mari decât în urmă un an, dar au scăzut cu 18% față de momentul de vârf al pieței din 2024
mart. 22, 2025 0