Închide

Boc: „Primăria este pregătită să aloce resurse financiare pentru sprijinirea autorităților din Ucraina”. Urmează o întâlnire cu societatea civilă, care s-a mobilizat deja pentru refugiați

Actualitate by Kristina Reştea - feb. 26, 2022 0 199

Primăria Cluj-Napoca este pregătită să aloce resurse financiare pentru sprijinirea autorităților locale din Ucraina, anunță primarul Emil Boc, în cea de-a treia zi de război în țara invadată de Rusia. Primarul a menționat că mâine va avea loc o întâlnire online cu reprezentanții societății civile „în vederea coordonării tuturor eforturilor noastre comune”. Amintim, sute de cetățeni din Cluj, dar și o serie de companii s-au mobilizat deja, anunțând pe rețelele de socializare sprijin pentru refugiați, cu bunuri necesare, transport și chiar cazare gratuită, în timp ce autoritățile iluminau orașul în culorile drapelului ucrainean.

„Suntem în fața celei mai mari agresiuni militare europene de la cel de-al doilea război mondial.
Suntem solidari cu Ucraina și pregătiți să acordăm orice fel de sprijin material și logistic necesar.
În acest sens, în colaborare cu autoritățile naționale, suntem pregătiți să acordăm sprijin refugiaților ucraineni prin locuri de cazare în hoteluri, pensiuni , tabere școlare, infrastructură sportivă, educațională și prin alte moduri specifice situațiilor de urgență, după caz. De asemenea, Primăria este pregătită, la cerere, să aloce resurse financiare pentru sprijinirea autorităților locale din Ucraina în vederea gestionării situației de război din Ucraina”, a transmis primarul Emil Boc, într-o postare pe Facebook

Acesta a transmis mulțumiri cetățenilor clujeni și societății civile  pentru implicare și suport încă din primul moment al acestei crize. Primarul a menționat că mânie va avea loc o întâlnire online cu reprezentanții societății civile „în vederea coordonării tuturor eforturilor noastre comune”. „Pe lângă sprijinul instituțional pe care primăria îl acordă refugiaților din Ucraina, dragi clujeni, vă rog să colaborați și să sprijiniți organizațiile non guvernamentale clujene dedicate acestei forme de sprijin. Societatea civilă clujeană a demonstrat de atâtea ori – inclusiv în perioada pandemiei – responsabilitate și implicare civică profesionistă. Cel mai probabil, această criză va fi de durată și avem nevoie de sprijinul și de implicarea fiecăruia în vederea gestionării acestei situații umanitare”, a mai transmis Boc.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.