Bilanț după Paște pe drumurile din Cluj-Napoca, amenzi de mii de lei
Actualitate by Mihai Prodan - apr. 14, 2026 0 58
Peste 130 de legitimați în noaptea de 12 spre 13 aprilie în Cluj-Napoca în două ore de către polițiștii descinși pe stradă de la toate cele șapte secțiile, zeci de mașini verificate, amenzi de 7.000 de lei.
Controalele au durat doar două ore, între orele 2 și 4, când polițiștii de la secțiile 1-7, plus polițiștii locali, rutieri și de la secțiile rurale din vecinătatea orașului, au descins în Cluj-Napoca, într-o acțiune de prevenire a faptelor antisociale, creștere a gradului de siguranță rutieră și depistare a șoferilor care încalcă legislația rutieră. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 134 de persoane și au verificat 86 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate și testări cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 12 amenzi, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei. Dintre acestea, zece sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice. Ca măsură complementară, a fost reținut un permis de conducere.
Foto arhivă
