Închide

Bergodi, prima reacție după incidentele de la finalul meciului cu CFR! „Cordea m-a înjurat de morți. A făcut apoi alte gesturi obscene. Nu m-am dus spre el să îl bat, ci să îl întreb de ce a făcut așa ceva”!

SportTop News by Actual de Cluj - feb. 09, 2026 0 208

Universitatea Cluj riscă să rămână fără antrenorul principal pe bancă, până la finalul sezonului.

Fluierul final de la derby-ul dintre CFR și Universitatea s-a lăsat cu un scandal care i-a avut în prim-plan pe Cristiano Bergodi și Andrei Cordea. Italianul l-a îmbrâncit pe fotbalist, după ce mijlocașul l-a înjurat.

„Nistor vorbea cu Cordea. Apoi, eu i-am spus lui Cordea să plece de acolo. A fost momentul în care eu am auzit de la el o vorbă urâtă în limba română. M-a înjurat de morți, să spunem așa.Recunosc că eu nu cunosc bine limba română. Acesta a fost momentul în care, un pic, m-am supărat. După 1-2 minute, când s-a oprit meciul, el venea spre centrul terenului. El a spus că i s-a adresat lui Nistor, spre bancă.

Apoi, a făcut din nou gesturi urâte și obscene. Atunci, în acel moment, m-am supărat foarte mult. Normal, că regret ceea ce s-a întâmplat. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Mi-a confirmat și asistentul meu. Și el a văzut că (n.r. – Cordea) făcea gesturi obscene.Nu m-am dus spre el să–l bat. Nu există așa ceva. Eu sunt un om civilizat. M-am dus să-l întreb de ce a făcut așa ceva. Poate între jucători se poate întâmpla ceva, se spun vorbe urâte. Eu m-am dus la el și l-am luat de obraz. Am vrut să-i spun de ce a făcut asta. Eu nu l-am luat de gât.Ok, i-am pus mână în ceafă, apoi, când s-a întors i-am pus mâna pe obraz. Nu am vrut să-l iau de gât. Nu fac eu astfel de lucruri urâte. Apoi, după mai multe secunde au venit toți ceilalți, Muhar și alți jucători”, a spus Bergodi pentru fanatik.ro.

Italianul va fi judecat de Comisia de Disciplină și riscă câteva luni de suspendare, dacă cei din comisie vor considera gesturile antrenorului drept agresiune.

În aceste condiții, Universitatea Cluj ar rămâne fără antrenor principal pe bancă până la finalul campionatului.

U Cluj se luptă pentru play-off și are 42 de puncte cu patru etape rămase de disputat până la finalul sezonului regular.

Următorul meci acasă este cu Csikszereda. Apoi, Șepcile Roșii vor juca cu Botoșani (deplasare), Oțelul (acasă) și FCSB (deplasare).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu