Benzinărie și pensiune cu 11 camere, scoase la licitație lângă Turda. Prețul a coborât la 890.000 de lei
Economie by Actual de Cluj - sept. 11, 2026 0
O benzinărie și o pensiune cu 11 unități de cazare, restaurant și teren de 5.500 de metri pătrați, dar care aparține altui proprietar, sunt scoase la licitație în comuna Mihai Viteazu, în apropiere de Turda și de accesul spre autostrada A3. Prețul de pornire a ajuns la 890.000 de lei, în cadrul unei proceduri de vânzare în faliment.
Licitația este programată pentru 16 septembrie, potrivit anunțului publicat pe platforma de executări. Proprietatea figurează cu o valoare inițială de 2,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că prețul actual de pornire este cu aproximativ 66% mai mic decât valoarea inițială. Garanția de participare este de 10% din prețul de pornire.
Complexul este format dintr-o pensiune cu regim de înălțime parter plus mansardă, cu suprafață construită de 452 de metri pătrați și suprafață desfășurată de 805 metri pătrați. Pensiunea are zece camere de cazare și un apartament, iar la parter funcționează un restaurant cu bucătărie și spații auxiliare. Restaurantul este inclus în proprietatea scoasă la vânzare și este descris în anunț ca fiind complet utilat și funcțional.
Separat de pensiune se află benzinăria, o construcție cu suprafață de 275 de metri pătrați. Potrivit descrierii proprietății, aceasta include trei pompe de carburant și două rezervoare, unul cu o capacitate de 60.000 de litri și unul de 40.000 de litri.
Un detaliu important pentru un eventual cumpărător este că terenul nu este inclus în proprietatea scoasă la vânzare. Suprafața de 5.500 de metri pătrați pe care se află pensiunea, restaurantul și benzinăria are un alt proprietar, iar proprietarul construcțiilor deține un drept de superficie asupra terenului. Proprietatea este promovată ca fiind amplasată într-o zonă cu acces și vizibilitate bune, în apropierea urcării pe autostrada A3. Anunțul este prezent pe piață de mai multe luni: în primăvara acestui an, aceeași proprietate era ofertată la un milion de lei, iar o ofertă anterioară publicată pe platforma de executări indica un preț de pornire de 1,78 milioane de lei, exclusiv TVA, pentru pensiune, restaurant, benzinărie și bunurile mobile care deserveau imobilele.
