Închide

Bătut şi tâlhărit la miezul nopţii în Dej

ActualitateDin județ by Actual de Cluj - mai 08, 2014 0 222

Bătut şi tâlhărit pe o stradă din Dej; agresorii au fost prinşi după câteva zile şi au  ajuns la închisoare.

Poliţiştii clujeni au identificat un bărbat de 24 de ani şi o femeie de 20 de ani, care ar fi deposedat un bărbat de portmoneu, folosind violenţa, în 6 mai, noaptea la ora 23.45 pe o stradă din Dej. Bărbatul de 34 de ani din judeţul Maramureş le-a spus poliţiştilor că persoane necunoscute, prin violenţă, l-au deposedat de un portmoneu, în timp ce se afla pe strada Sălciilor din municipiul Dej. Portofelul conţinea acte de identitate şi suma de 300 lei.
Bărbatul de 34 de ani ar fi fost lovit de către o persoană necunoscută de sex masculin cu un obiect contondent în zona spatelui, după care i-ar fi fost sustras portmoneul, în prezenţa unei persoane necunoscute de sex feminin, spun poliţiştii.

Ieri cele două persoane au fost identificate de poliţişti, e vorba de un bărbat de 24 de ani din comuna Căşeiu şi o femeie de 20 de ani din Dej. Faţă de cei doi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru tâlhărie şi resepctiv complicitate la tâlhărie, iar instanţa a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags