Bărbatul cercetat sub control judiciar la Cluj pentru instigare a primit interdicție de a mai posta pe rețelele de socializare, dar și de a participa la proteste sau alte manifestații publice
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 23, 2025 0 86

Bărbatul cercetat sub control judiciar la Cluj pentru instigare a primit interdicție de a mai posta pe rețelele de socializare, dar și de a participa la proteste sau alte manifestații publice.
Aceasta după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, ca urmare a apariției în spațiul public a unui material video pe TikTok în 17 ianuarie, Materialul video conținea îndemnuri la acte de violență împotriva membrilor unei instituții publice, exprimând nemulțumiri față de activitatea acestora. În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de instigare publică, iar în 20 ianuarie a fost înregistrat un dosar penal. Ieri polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în cauză, care, prin acțiunile sale, a incitat la tulburarea ordinii și liniștii publice. Astăzi în continuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicția de a mai posta pe rețelele de socializare și de a participa la manifestații publice sau proteste.