Închide

Autostrada Transilvania: după 20 de ani vor conecta primele două municipii reședință de județ / Între Cluj-Napoca și Târgu Mureș mai lipsește doar o porțiune de aproximativ 17 kilometri, care s-ar putea finaliza în 2023

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 14, 2023 0 335

Se împlinesc 20 de ani de când au început lucrările pe Autostrada Transilvania și abia în acest an există speranțe că șoseaua va lega primele două municipii reședință de județ, relatează agenția de presă Rador, citată de g4media.ro.

În 2023 se preconizează că vor fi terminate două noi sectoare, între Nușfalău și Suplacu de Barcău respectiv Câmpia Turzii și Chețani, ultimul dintre acestea fiind porțiunea lipsă de pe traseul dintre Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

În proiectul lansat în 2003, se prevedea că Autostrada Transilvania pleacă de la Brașov, trece pe la Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea înainte de a se conecta cu Ungaria prin Vama Borș 2.

Până acum, însă, Compania de Drumuri a realizat doar porțiuni din această arteră și nu a finalizat încă o bucată care să lege măcar două municipii reședință de județ. Acesta este și motivul pentru care, explică președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, șefii administrațiilor județene din Regiunea Nord-Vest i-au trimis o scrisoare deschisă premierului în care au solicitat accelerarea lucrărilor la acest obiectiv.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu