Autostrada Transilvania : CNAIR a suspendat licitația de 8 miliarde lei pentru lotul Poarta Sălajului-Nușfalău, lotul cu tunelul Meseș. Și licitația pentru lotul cu viaductul de la Suplacu de Barcău este suspendată
Economie by Actual de Cluj - mai 05, 2023 0 412
O nouă amânare pentru lotul Poarta Sălajului-Zalău-Nusfalău de pe Autostrada Transivania. CNAIR a suspendat azi, în SEAP licitația pentru lotul cu tunelul Meseș, cel mai mare contract pentru un lot de autostradă de până în prezent.
Licitația pentru lotul de 41 de kilometri și o valoare de aproximativ opt miliarde lei a fost lansată în februarie, avea termen limită pentru depunerea ofertelor 6 aprilie, amânat pentru 5 mai, iar acum întârziat după ce Ictaș a depus contestație așa cum Economedia anticipa încă de miercuri.
Analiza CNSC ar putea dura aproximativ o lună, iar în cazul admiterii contestației CNAIR va trebui să remedieze aspectele neconforme pe care le-a semnalat constructorul. Așadar, după doi ani pierduți la prima licitație (lansată în noiembrie 2020 în mandatul Lucian Bode) evaluări și contestații în Mandatul Drulă, anulare și relansare în mandatul Grindeanu, Compania de Drumuri nu reușește să avanseze cu cel mai greu lot de pe Autostrada Transilvania. Între Cluj Napoca și Oradea lipsesc 96 de kilometri de autostradă, suspendat fiind și lotul cu viaductul de la Suplacu de Barcău, în lungime de 26 km.