Închide

Au luat pe sus o femeie din casa ei, au dosar penal pentru lipsire de libertate

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 13, 2015 0 362

Doi bărbați și o femeie care au luat pe sus o tânără de 19 ani au dosar penal pentru lipsire de libertate.

Cei trei au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore după ce aseară la ora 22 ar fi intrat fără drept în locuința unei tinere de 19 ani, din Cluj-Napoca, pe care ar fi determinat-o să îi urmeze într-un taximetru, împotriva voinței sale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, tânăra a fost găsită, împreună cu cele trei persoane bănuite, într-un apartament de pe strada Mehedinți (foto) din Mănăștur.
În urma probatoriului administrat, faţă de femeia de 20 ani din Cluj-Napoca și cei doi bărbați de 20, respectiv 34 ani, din Cluj-Napoca și comuna Vultureni, a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea  de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de Codul penal, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu