Închide

Asociație din Cluj vinde motor custom ca să cumpere aparate pentru secția de arși a spitalului județean

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 14, 2017 0 941

O asociație din Cluj face campanie ca să cumpere aparate ce să doteze secția de arși a spitalului județean din Cluj. „Destul e destul!”, spun membrii săi.

E vorba de Beard Brothers, a cărei campanie de strângere de bani pentru cumpărarea de aparatură în secția de arși a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca e a zecea  – între altele aceștia au cumpărat până acum un „taxi comunitar”.

“Campania 10 ridică o problemă stringentă în România, anume lipsa de investiție în sistemul medical, problemele de care se lovesc medicii și cel mai important, noi pacienții. După exact 532 de zile după tragedia din Colectiv, nu vedem schimbări semnificative. “Enough is enough” este un reminder la ce s-a întâmplat în clubul Colectiv și încercăm în același timp, să rezolvăm, cât putem, această problemă”, spune președintele asociației, Cornel Hoza. Campania urmărește să strângă 30.000 de euro. Prima acțiune e “Goodbye to Gravity Bike” – un omagiu adus trupei care concerta în Colectiv în noaptea incendiului. Motocicleta e realizată de Anarchy Custom, una dintre cele mai bune companii de motociclete custom și a fost concepută special pentru comemorarea victimelor din Colectiv. Motorul este pus în vânzare la prețul de 16.000 de euro, bani din care 20% ajung în campanie. „Suma la care este pus în vânzare acest motor este modică, având în vedere faptul că doar piesele pentru el sunt în valoare de 15.000 de euro”, spune Hoza.

Asociația numără până acum aproape 500 de membri.

Citește și:

Dar din dar. Povestea “Mașinii Bărboase” care îi duce, gratis, pe clujenii cu dizabilități și pe cei nevoiași

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu