Închide

Asociația care a promovat Cluj Capitală Culturală își schimbă numele, se transformă în Centru Cultural

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 13, 2016 0 380

Fosta asociație care a promovat – fără succes, în final – candidatura Clujului la titlul de capitală culturală europeană și-a schimbat părul: adunarea generală extraordinară a membrilor a decis schimbarea numelui asociației în Centrul Cultural Clujean, sub umbrela căruia vor fi continuate proiectele majore ale candidaturii.

Astfel, Centrul Cultural Clujean va implementa, între 2018 și 2020, proiectele revizuite din dosarul de candidatură, iar până atunci, anul viitor, aceasta își va replanifiica proiectele și va demara versiuni-pilot ale proiectelor apreciate în mod deosebit de către juriul european în raportul de evaluare. Decizia a fost luată azi iar la adunarea generală au participat reprezentanți ai universităților clujene, manageri ai instituțiilor și organizațiilor culturale din oraș, alături de alți 50 de membri și susținători ai a sociației, plus primarul Emil Boc. Directorul executiv al Centrului Cultural Clujean e Ștefan Teișanu.

Amintim, în 2021 titlul de capitală culturală europeană revine României iar juriul a decis în urmă cu câteva săptămâni să acorde acest titlu orașului Timișoara, după o competiție ce a durat șase ani.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu