Închide

Arhitectul-șef al județului Cluj, ales președinte al Ordinului Arhitecților din Transilvania. „Suntem o singură echipă și avem mult de construit împreună”

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iun. 02, 2026 0 13

claudiu salanta arhitect sef

Arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a fost ales noul președinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania, una dintre cele mai importante structuri profesionale din domeniul arhitecturii la nivel regional.

Anunțul a fost făcut chiar de Salanță, care le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a transmis că își asumă noua funcție cu responsabilitate și cu dorința de a contribui la consolidarea organizației și la creșterea calității arhitecturii.

„Sunt profund onorat și recunoscător pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o de a fi noul președinte al Ordinului Arhitecților din România Filiala Transilvania. Este o responsabilitate uriașă, pe care o primesc cu energie, realism și dorința de a face lucruri concrete și benefice atât pentru comunitatea de arhitecți, cât și pentru calitatea arhitecturii”, a transmis acesta.

Noul președinte a subliniat că participarea numeroasă la conferința filialei demonstrează interesul membrilor pentru viitorul profesiei și pentru dezvoltarea unei organizații puternice și reprezentative.

Totodată, Claudiu Salanță le-a mulțumit foștilor lideri ai filialei, arhitecții Daniela Maier și Dan Domșa, pentru activitatea desfășurată în mandatele lor și pentru proiectele dezvoltate în beneficiul breslei.

„Suntem o singură echipă și avem mult de construit împreună. Cu ușile larg deschise spre transparență, dialog și implicare. Să fie cu folos pentru noi toți!”, a mai transmis noul președinte al filialei Transilvania.

Claudiu Salanță ocupă funcția de arhitect-șef al județului Cluj și este una dintre cele mai cunoscute voci din domeniul urbanismului și arhitecturii din regiune, fiind implicat de-a lungul timpului în numeroase proiecte de dezvoltare urbană și protejare a patrimoniului construit.

Ce a promis Claudiu Salanță în declația de intenție pentru conducerea OAR Transilvania

În declarația de intenție depusă pentru candidatura la președinția Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania, Claudiu Salanță propune transformarea organizației într-un instrument activ pentru arhitecți, construit pe trei direcții majore: digitalizare și debirocratizare, promovarea calității și meritocrației, respectiv consolidarea culturii profesionale și a educației în arhitectură.

„Viziunea mea este simplă: un Ordin care nu se mulțumește să observe problemele breslei, ci le rezolvă în timp real. Îmi doresc ca OAR Transilvania să (re)devină spațiul în care fiecare coleg se simte înțeles, protejat și, mai ales, susținut în fiecare zi de practică”, arată Salanță în document.

Principalele măsuri propuse:

Digitalizare și debirocratizare

  • proceduri clare și unitare de verificare a documentațiilor;
  • crearea unei biblioteci digitale cu resurse profesionale, legislație, modele de documente și baze de date utile;
  • dezvoltarea unor instrumente digitale pentru comunicare, consultare și vot online;
  • acces mai rapid la informații și reducerea birocrației care afectează activitatea arhitecților.

Respect, calitate și meritocrație

  • asistență juridică permanentă pentru membrii filialei;
  • promovarea concursurilor de soluții ca principal instrument de atribuire a proiectelor;
  • combaterea fenomenului „semnăturilor de complezență”;
  • susținerea unei culturi profesionale bazate pe calitatea proiectelor și recunoașterea meritelor.

Cultură, educație și informare

  • promovarea arhitecturii de calitate în spațiul public și în mediul online;
  • programe educaționale dedicate copiilor și tinerilor;
  • mentorat și transfer de experiență între generațiile de arhitecți;
  • parteneriate cu universități, administrații publice și organizații profesionale.

„Un OAR Transilvania tot mai util și activ pentru membri înseamnă o profesie mai puternică, iar un OAR Transilvania mai aproape de arhitecți devine, firesc, mai relevant pentru mediul construit și pentru societate”, susține Claudiu Salanță.

Arhitectul-șef al județului Cluj afirmă că experiența acumulată atât în mediul privat, cât și în administrația publică îi oferă perspectiva necesară pentru a construi „un Ordin care lucrează cu și pentru arhitecți”, capabil să ofere soluții concrete problemelor cu care se confruntă profesia.

Claudiu Salanță are 44 de ani, informație menționată chiar în scrisoarea sa de intenție pentru președinția OAR Transilvania. El este arhitect-urbanist, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca și al Facultății de Urbanism din București.

Salanță ocupă funcția de arhitect-șef al județului Cluj din noiembrie 2013, având astfel peste 12 ani de experiență în administrația publică locală. În documentul de candidatură, acesta subliniază că experiența acumulată atât în mediul privat, cât și în administrație îi oferă o perspectivă dublă asupra problemelor cu care se confruntă arhitecții și asupra modului în care acestea pot fi rezolvate

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate