Închide

Aproape 200 de cazuri noi de infecție cu Covid 19 în 24 de ore la Cluj, județul rămâne sub pragul de 3 cazuri la mie

Sănătate by Actual de Cluj - ian. 27, 2021 2 665

Aproape două sute de cazuri noi de infecție cu coronavirus la Cluj doar de ieri până azi, e al treilea cel mai mare număr de infecții noi din țară după București și Timiș, dar vestea bună e că rata de infectare rămâne și azi sub pragul critic de trei cazuri la mia de locuitori.
E vorba la Cluj de 198 cazuri noi de infecție, ceea ce înseamnă că numărul total al persoanelor infectate este la Cluj, de la debutul pandemiei în primăvara anului trecut, de aproape 35.000 – mai exact, 34.984, cele mai multe cazuri într-un județ din țară exceptând Capitala. Rata de infectare e azi la Cluj de 2,71 cazuri la mia de locuitori iar astfel Clujul a ieșit din nou din zona roșie a județelor cu peste trei cazuri la mie. De altfel la această oră un singur județ se află în această situație, e vorba de Timiș, cu 3,36 cazuri la mie.

Să mai precizăm că până la această oră au fost vaccinate la Cluj peste 31.800 de persoane, dintre care doar 159 au manifestat reacții adverse.

2 comentarii

  1. Totusi 164 sunt aproape 150 de cazuri si nicidecum aproape 200. Dar ce sa-i faci? Asa sunteti setati, v-a intrat flagelul exagerarii in sange. Chiar, voi nu ati urmat la facultati printre altele, teoria rotunjirii/aproximarii? Intotdeuna se ia in calcul numarul intreg cel mai apropiat…

Scrie un comentariu