Închide

ANOFM: cele mai multe cereri de șomaj tehnic, din țară, sunt la Cluj

Economie by Actual de Cluj - apr. 06, 2020 0 672

Înghesuială la șomaj, în Cluj, cele mai multe cereri de șomaj tehnic, din țară, vin de la Cluj, în contextul în care mai multe firme au pus lacăt pe activitate, de teama noului coronavirus.

„Până acum am primit peste 25.000 de cereri pentru şomaj tehnic pentru 240.000 de salariaţi, cei mai mulţi din industria prelucrătoare şi HoReCe. Cele mai multe cereri sunt din Cluj”, a spus vineri Victor Picu, preşedintele ANOFM, în cadrul unei conferințe de presă, conform economica.net.
Nivelul maxim al şomajului tehnic este de 4.072 de lei brut lunar, adică 75% din câştigul salarial mediu brut. Din această sumă, se vor plăti contribuţiile de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate şi impozitul pe venit. „Din punct de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, vorbim de trei categorii de beneficiari. În prima categorie (…) se încadrează foarte multe categorii – de la persoane fizice autorizate la întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, dar şi alte tipuri de activităţi cum sunt cabinetele individuale de medicină dentară, cabinetele psihologice şi alte astfel de activităţi”, a explicat Alin Ignat, pe 31 martie, într-o conferinţă de presă.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu