Analiză: Prețurile cerute pe apartamentele din Cluj au crescut din nou la finalul verii, dar tranzacțiile au scăzut. Prețuri pe cartiere
EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 25, 2022 0 859
Pe finalul verii, prețurile la imobiliarele din Cluj Napoca și-au reluat trendul ascendent după ușoara depreciere de la mijlocul verii și stabilesc noi niveluri record, arată analiza lunară a unei agenții imobiliare. Pe fondul creșterii prețurilor, s-au înregistrat mai puține tranzacții.
Indicele Blitz a ajuns în luna august 2022 la valoarea de 2.137 euro/ mp, stabilind astfel un nou record și devansându-l pe cel din luna iunie 2022, când indicele Blitz înregistrase o valoare de 2.067 euro/mp.
Pe segmentul de vânzări, luna august a venit cu un nou val de creșteri în mai multe cartiere, la fel și pe zona de chirii și nu dau semne să scadă încă, arată analiza Blitz.
Pe zona de vânzări, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din Cluj în luna august au înregistrat o creștere cu 3,79% până la valoarea de 2.137 Euro/mp. Pe zona de închirieri prețurile la fel au crescut cu +5,43% până la media de 369 Euro pentru un apartament de 2 camere.
În luna august 2022, potrivit Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliare (ANCPI) în județul Cluj au fost încheiate 2.606 tranzacții, după ce în luna iulie s-au înregistrat un număr de 2.923, în luna iunie – 2.090 de tranzacții, iar în luna mai – 3.020 tranzacții.
„Așadar avem o scădere a numărului de tranzacții în luna august cu -10.84%, după ce piața a scăzut cu -30.79% în cea de-a 6-a lună. Vedem prin urmare mai puține tranzacții, pe fondul creșterii prețurilor”, arată agenții imobiliari.
Prețurile au sărit pragul de 2.000 de euro/mp în luna aprilie, de la 1.824 Euro/mp la 2.061 euro/mp. În luna mai 2022, prețurile au suferit o corecție minoră, iar în iunie am avut o revenire a prețurilor la nivelul recordului stabilit anterior. În luna iulie, indicele Blitz a oscilat din nou între minima și maxima intervalului consacrat. Iar în august vedem o nouă maximă istorică în Cluj.
Per total, prețurile au mai crescut puțin, proporțional cu rata inflației și a dobânzilor, dar și ca urmare a tendințelor speculative ale multor proprietari de a profita de prețul crescut al pieței, notează analiza.
Prețuri pe cartiere
Cartiere cu prețuri sub 1.500 de euro/ mp, prețuri în creștere în luna august:
- Apahida, cu +12,09%, până la un preț mediu de 1.289 Euro/mp.
- Florești, cu+1,86%, până la nivelul de 1.312 Euro/mp.
- Baciu, cu o evoluție de +11,95% până la nivelul de 1.1471 Euro/mp.
- Someșeni, cu -4,57%, până la valoarea de 1.482 euro/mp.
Astfel prețuri sub acest plafon de 1.500 Euro/mp mai pot fi găsite doar în 4 zone din Cluj – Florești, Baciu, Someșeni și Apahida. Aici mai pot fi găsite oportunități de achiziție, de la apartamente noi construite la apartamente pe piața secundară la un preț accesibil.
Cartiere cu prețuri medii (1.501 – 2.000 Euro/mp):
- Dâmbul Rotund, cu -3,51%, până la 1.622 Euro/mp.
- Iris, cu +1,29%, până la 1.653 Euro/mp.
- Mănăștur, cu +5,62%, până la 1.953 Euro/mp.
Cartiere cu prețuri peste 2.000 euro/mp, pe zona rezidențială – apartamente de vânzare:
- Grigorescu, cu -4,05%, până la nivelul de 2.130 Euro/mp.
- Bună Ziua, cu -18,73%, până la nivelul de 2.2167 Euro/mp.
- Gruia, cu +3,13% până la 2.242 Euro/mp.
- Mărăști, cu +4,88%, până la 2.257 Euro/mp.
- Gheorgheni, cu -3,82%, până la 2.291 Euro/mp.
- Semicentrală, cu +7,26%, până la 2.259 Euro/mp.
- Între Lacuri, +1,09%, până la valoarea 2.325 Euro/mp.
- Zorilor, cu +9,66%, până la nivelul de 2.452 Euro/mp.
- Sopor, cu -10,25%, până la valoarea de 2.435
- Euro/mp.Plopilor, cu +0,52%, până la 2.514 Euro/ mp.
- Europa, cu -0,35%, până la 2.579 Euro/mp.
- Andrei Mureșanu, cu +14,6%, până la valoarea de 2.983 Euro/mp.
Pe acest segment de cartiere cu prețuri de peste 2.000 de Euro/mp, cel mai ridicat preț, în mod tradițional, a fost în cartierul Andrei Mureșanu de 2.983 Euro/mp.
În zona Centrală, nivelul prețurilor a atins de asemenea un nivel record la nivelul de 2.649 Euro/mp, în scădere cu -1,12% față de luna precedentă.
Prețurile la case și terenuri
Prețul mediu pentru case în luna august prețul mediu a scăzut la 235.210 Euro, în scădere de la 237.506 euro. În același timp, terenurile construibile, în intravilanul mun. Cluj au avut un preț mediu de 94 Euro/mp, în creștere de la 91 Euro/mp față de luna precedentă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Expoziție de artă plastică în holul Bibliotecii Județene din Cluj, cu zeci de picturi, desene și obiecte de ceramică realizate de elevi pe tema vieții în satul clujean
dec. 09, 2024 0
-
Pentru zeci de copii, Crăciunul înseamnă speranță. Împreună, putem face minuni! Rotary Opera lansează a doua ediție a proiectului ToyJoy (P)
dec. 09, 2024 0