Închide

Locuințele din Cluj, tot mai inaccesibile. Analiză imobiliară: Luna noiembrie a adus un nivel record al prețurilor cerute pe apartamentele din oraș și vecinătate. Acestea sunt deja cele mai scumpe din țară

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 09, 2023 0 455

În luna noiembrie, în municipiul Cluj s-a înregistrat o ușoară creștere a prețurilor cerute, de 1,29%, față de luna precedentă, prețul cerut pe metru pătrat la apartamentele de vânzare, pe Cluj și vecinătăți, situându-se la 2.283 Euro/ mp, un nivel record al anului, conform unei analize realizată de agenția Blitz Imobiliare. Aceasta în condițiile în care Clujul este deja de multă vreme cel mai scump oraș din țară pe piața rezidențială și devine tot mai inaccesibil pentru cei care vor să cumpere o locuință.

După o ușoară scădere în luna septembrie, cu -5,9%, piața imobiliară din Cluj a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții, cu +7,19%, până la 3.025 tranzacții, notează analiza.

Această dinamică pozitivă a tranzacțiilor a generat în luna noiembrie o creștere a prețurilor la apartamentele de vânzare, la un nivel record pentru anul 2023.

Ca urmare a acestor evoluții pozitive, în luna noiembrie, în municipiul Cluj s-a înregistrat o ușoară creștere de prețuri de +1,29% față de luna precedentă, prețul cerut pe metru pătrat la apartamentele de vânzare, pe Cluj și vecinătăți, situându-se la 2.283 Euro/ mp.

Prețurile din luna noiembrie au contabilizat o creștere trimestrială cu +0,48%, precum și o creștere anuală cu +5,67%.

Pe segmentul de chirii, prețurile au fost într-o ușoară scădere cu -3,09%, față de luna anterioară, până la valoarea de 565 Euro/lună, semn că piața chiriilor a intrat oficial în sezonul de iarnă, când cererea la chirii scade în mod natural.

Prețurile la apartamentele de vânzare

Prețul mediu pe întreg municipiul a înregistrat o ușoară creștere, reflectând tendința ascendentă din piața imobiliară. Analizând segmentul cartierelor, observăm că acestea au consemnat, de asemenea, o creștere moderată.

Cele mai accesibile zone, cu prețuri sub 1.500 de Euro/mp:

  • Apahida, cu +3,9%, până la un preț mediu de 1.280 Euro/mp.
  • Florești, cu -1,42% până la nivelul de 1.391 Euro/mp.

În cartierele/ zonele cu prețuri medii (1.501 – 2.000 Euro/mp), prețurile pe metru pătrat la apartamente au avut, de asemenea, o evoluție de creștere.

  • Baciu, cu -4,84%, până la nivelul de 1.456 Euro/mp.
  • Dâmbul Rotund, cu +2,11%, până la 1.888 Euro/mp.
  • Mănăștur, cu +2,46%, până la 1.997 Euro/mp.

În cel de-al treilea eșalon de cartiere, cu prețuri de peste 2.001 Euro/mp, clasamentul arată astfel:

  • Someșeni, cu +0,2%, până la valoarea de 2.019 Euro/mp.
  • Iris, cu +2,86%, până la 2.125 Euro/mp.
  • Gruia, cu +1,83% până la 2.337 Euro/mp
  • Semicentrală, cu 0,29%, la valoarea de 2.422 Euro/mp.
  • Europa,  cu -3,01%, până la 2.446 Euro/mp.
  • Bună Ziua, cu +0,28%, până la nivelul de 2.490 Euro/mp.
  • Grigorescu, cu +8,69%, până la nivelul de 2.502 Euro/mp.
  • Borhanci, cu -1,65%, până la 2.565 Euro/mp.
  • Gheorgheni, cu +3,57%, până la 2.580 Euro/mp.
  • Mărăști, cu -1,88%, până la 2.603 Euro/mp.
  • Andrei Mureșanu, cu +1,23%, până la 2.632 Euro/mp.
  • Zorilor, cu +2,68%, până la nivelul de 2.640 Euro/mp.
  • Centrală, cu +2,06%, până la nivelul de 2.729 Euro/mp.
  • Între Lacuri +20,74%, până la valoarea 2.730 Euro/mp.
  • Plopilor, cu +24,24%, până la valoarea de 3.291 Euro/mp.

Apartamente de închiriat în Cluj

Și apartamentele de închiriat au fost pe creștere, înregistrând o ușoară scădere de preț cu -3,09% față de luna anterioară, până la valoarea de  565 Euro.

Vezi evoluția pe cartiere:

  • Florești, cu +4,73%, până la 354 Euro.
  • Gheorgheni, cu  -14,092%, până la valoarea de 494 Euro.
  • Mărăști cu -17,44%, până la valoarea de 516 Euro.
  • Mănăștur +7,91%, până la 532 Euro.
  • Zorilor cu -7,27%, până la 561 Euro.
  • Central cu +14,04%, până la 731 Euro.

Comparativ cu alte orașe, Cluj-Napoca se menține în topul prețurilor medii pe metru pătrat. Bucureștiul și Brașovul au înregistrat, de asemenea, creșteri semnificative, subliniind dinamismul general al pieței imobiliare din țară.

Iată cum se prezintă Indicele Blitz sau prețul mediu pe metru pătrat, pe orașe:

  • În mun. Cluj, indicele Blitz a fost de 2.283 Euro, în creștere cu +1,29%
  • În Bucuresti, indicele Blitz a fost de 1.731 Euro, în creștere cu +2,97%
  • În Constanța, prețul mediu a fost de 1.588 Euro, în scădere cu -3,41%
  • În Brașov, prețul mediu înregistrat a fost de 1.544 Euro, în creștere cu +5,46%
  • În Craiova, prețul a înregistrat o valoare de 1.477 Euro, în creștere cu +2,78%
  • În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.446 Euro, în creștere cu +1,54%
  • În Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.437 Euro, în scădere cu -1,03%
  • La Iași, prețul mediu a fost de 1.414 Euro, în creștere cu +2,24%
  • În Targu Mures, prețul a fost de 1.387 Euro, în creștere cu +1,69%
  • La Targu Jiu prețul a fost de 1.333 Euro, în creștere cu +2,93%
  • La Oradea, prețul mediu a fost de 1.296 Euro, în creștere cu +2,37%
  • La Pitești, prețul mediu a fost de 1.262 Euro, în creștere cu +6,56%
  • În Suceava, indicele Blitz a fost de 1.128 Euro, în creștere cu +4,93%
  • La Alba Iulia, prețul a fost de 1.122 Euro, în scădere cu -0,18%
  • La Galati, prețul mediu a fost de 1.081 Euro, în creștere cu +0,09%
  • La Ploiești, prețul mediu a fost de 1.079 Euro, în creștere cu +2,47%
  • La Bistrița, prețul mediu la apartamente a fost de 1.018 Euro, în scădere cu -1,17%
  • La Arad, prețul mediu a fost de 1.016 Euro, în creștere cu +4,42%
  • În Târgoviște, prețul mediu a fost de 1.002 Euro, în creștere cu +0,91%
  • În Satu Mare, a fost un preț mediu de 1.000 Euro, în scădere cu -2,15%

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.