Amenzi de aproape 200.000 de lei după controale ANPC în 82 de campusuri universitare
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 01, 2025 0 86

Inspctorii ANPC au dat amenzi de aproape 200.000 de lei şi au închis temporar 7 cantine după controale în 82 de campusuri universitare care includ atât cămine, cât şi cantine, printre neregulile găsite, fiind produse expirate şi mobilier deteriorat.
„Din dispoziţia Preşedintelui Cristian Popescu Piedone, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început o serie de controale în campusurile universitare, având ca scop verificarea respectării reglementărilor legale în vigoare în căminele şi cantinele studenţeşti. În cadrul acestui control, au fost inspectate un total de 82 de campusuri universitare, care includ atât cămine, cât şi cantine, fiecare cu mai multe structuri de cazare. În urma acestor verificări, au fost inspectate 78 de cămine studenţeşti şi 42 de cantine, iar în cazul a 62 de cămine studenţeşti au fost identificate abateri de la legislaţia privind Protecţia Consumatorilor”, anunţă ANPC.
Ca urmare, s-au dispus măsuri pentru oprirea temporară a comercializării până la remedierea deficienţelor pentru 5 kg de produse alimentare în valoare de 340 lei. De asemenea, s-au luat măsuri de oprire definitivă a comercializării şi retragere din circuitul uman pentru 224 kg de produse alimentare, în valoare de 6403 lei.
Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate un total de 33 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 au fost avertismente, iar 16 amenzi contravenţionale în valoare de 192.000 lei.
În plus, 7 unităţi au fost supuse măsurii de oprire temporară a prestării serviciilor, ca urmare a deficienţelor constatate în blocurile alimentare sau grupurile sanitare. Aceste unităţi sunt: Cantina Universităţii Sapientia Miercurea Ciuc, Cantina Complex Studenţesc Leu, Cantina Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Cantina Liceului Tehnologic Edmond Nicolau Brăila, Cantina Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti – Centrul Universitar Piteşti şi Cantina Universităţii Vasile Alecsandri Bacău.
În ceea ce priveşte cantinele şi calitatea serviciilor alimentare, au fost identificate numeroase deficienţe, inclusiv proceduri nesigure de preparare şi depozitare a alimentelor, ustensile necorespunzător igienizate, agregate frigorifice deteriorate, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum şi nerespectarea temperaturii de păstrare a alimentelor. De asemenea, au fost identificate produse cu data durabilităţii minimale (DDM) sau a datei limită de consum (DLC) expirate, preparate păstrate la temperaturi necorespunzătoare şi lipsa etichetelor de identificare.