Închide

Ambarcațiunile motorizate nu au ce căuta pe Tarnița și Fântânele. Ministerul Apelor a emis răspuns oficial

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 04, 2019 0 1215

Chiar dacă sunt mari presiunile din partea deținătorilor de bărci cu motoare, răspunsul Ministerului Apelor și Pădurilor este ferm și a fost transmis, oficial, la cererea deputatului Horia Nasra, în urma campaniei pentru instituirea unui regulament care să protejeze cele două lacuri ale Clujului, Tanița și Fântânele. Așadar Ministerul a transmis oficial că pe lacurile de acumulare Tarniția și Fântânele nu pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile cu motor. De asemenea, pontoanele care adăpostesc astfel de ambarcațiuni sunt interzise.

Cârdășia Căpiteniei Dej cu deținătorii de bărci cu motoare

Pentru că existau unele lacune legislative, privind autorizarea ambaracțiunilor și pontoanelor, Căpitănia Dej a autorizat, la discreție, un număr impresionant de amabarcațiuni și pontoane. Până la această oră, Prefectura Cluj nu a intrat în posesia unui raport oficial, privind numărul de ambarcațiuni care își fac veacul pe Tarnița, și a numărului de construcții (pontoane) autorizate. Cert este că Apele Române au transmis oficial că sunt foarte multe construcții și că niciuna nu este legală, atâta timp cât instituția nu le-a avizat, motiv pentru care, de altfel, a și aplicat mai multe amenzi.

Adminsitratorul lacurilor, compania Hidroelectrica, a emis recent un regulament oficial privind utilizarea lacurilor, ce ar urma să intre în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Între timp, Ministerul Apelor și Pădurilor arată că legea protejează lacuile Tarnița și Fântânele, asfel că deputatul Horia Nasra le cere angajaților Căpităniei Dej să ia de urgență măsuri. „Răspunsul de la Minister este cât se poate de coerent, așa că aștept ca activitatea oficiului Căpitănia Dej să reintre în parametri normali și să ia de urgență măsuri. De asemenea, consider important demersul conducerii Sucursalei Hidrocentrale Cluj cu privirea la emiterea unui regulament, însă procedura trebuie dusă la bun sfârșit. Instituțiile statului și aici mă refer de la Garda de Mediu la Administrația Bazinală de Apa Someș-Tisa, Sucursala Hidrocentrale Cluj și Oficiului de Căpitănie Dej trebuie să pună în aplicare prevederile legale și regulamentele. De ani de zile pe cele două lacuri avem parte de o anarhie instituțională, prin urmare să nu se mai ascundă după virgule din lege sau să fugă de responsabilitate”, a comentat Nasra.

Ce spune Ministerul?

Din răspunsul transmis de Ministerul Apelor și Pădurilor: „Lacurile Tarniţa şi Fântânele sunt acumulări permanente localizate pe râul Someşul Cald, în bazinul hidrografic al râului Someş şi sunt în administrarea SPEEH Hidroelectrica S.A. Din punct de vedere al administrării resurselor de apă şi al lucrărilor de gospodărire a apelor, lacurile Tarniţa şi Fântânele au fost desemnate corpuri de apă de suprafaţă, conform Planului de Management actualizat al Spaţiului hidrografic Someş – Tisa aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 859/2016 pentru aprobarea Planului Naţional de Management actualizat aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României. Lacurile în cauză deţin autorizaţia de gospodărire a apelor nr.1 /05.01.2015 valabilă până la data de 31.01.2020, respectiv autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 313/12.12.2018 valabilă până la 31.05.2019 şi au următoarele folosinţe:

Lacul Tarniţa: alimentarea cu apă a populaţiei, producerea energiei electrice, atenuarea undelor de viitură şi agrement. În ceea ce priveşte folosinţa de alimentare cu apă, la 200 de m de barajul Tarniţa se află o captare de apă de suprafaţă destinată potabilizării, respectiv priza acumulare Tarniţa (cod ROAB09RW00029), administrator fiind Compania de Apă Someş SA Cluj. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.

Lacul Fântânele: producerea energiei electrice, atenuarea debitelor. În regulamentul de exploatare al barajului şi al lacului de acumulare Fântânele, aprobat de Administraţia Naţională ” Apele Române”, care face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor, este specificat la pct. 6.6.3, lit. d) ”prin autorizaţia de mediu este interzisă utilizarea ambarcaţiunilor cu motor pe lacul Fântânele”.

Având în vedere cele de mai sus, coroborat cu prevederile art. 2A1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, considerăm că nu pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu