Alarmă de incendiu la noul Centru de Neurochirurgie din Cluj. Patru autospeciale, autoscara și un echipaj SMURD, mobilizate
Actualitate by Dan Andrei - sept. 09, 2026 0 13
O alarmă de incendiu a mobilizat miercuri seara un dispozitiv important de intervenție al pompierilor la noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară de pe strada Louis Pasteur din Cluj-Napoca.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost alertați după declanșarea alarmei de incendiu la una dintre clădirile complexului medical. Potrivit primelor informații, în noua clădire nu se aflau pacienți sau alte persoane.
La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, autoscara și un echipaj SMURD. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat, în urma primelor verificări, că nu s-a produs un incendiu. La ora publicării acestei știri, pompierii efectuau verificări pentru a stabili ce anume a declanșat alarma de incendiu.
Noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară de pe strada Louis Pasteur 5 a fost inaugurat în 29 august, fiind cea mai mare unitate spitalicească construită de la zero în Cluj-Napoca în aproape 50 de ani. Investiția, derulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj cu finanțare prin PNRR, depășește 230 de milioane de lei. Centrul are 79 de paturi pentru neurochirurgie și neurologie și 26 de paturi de terapie intensivă, precum și șase săli de operație, o sală hibridă și o zonă de imagistică dotată cu RMN de 3 Tesla, CT și angiograf.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Spionul rus care ar fi fotografiat obiective militare din Cluj, prins în București după 7 luni de filaj, a fost arestat
sept. 09, 2026 0
-
VIDEO/Primarul Emil Boc anunță că „terminăm Piezișa” înainte de începerea facultății, după ce tot el a criticat ritmul lucrărilor. Șeful RADP, Ion Pantelimon, pensionar și „bugetar de lux” la Cluj, care câștigă cât președintele Franței, l-a chemat pe șantier să-l îmbuneze
sept. 09, 2026 0
