Aeroportul din Cluj, cel mai aglomerat din provincie anul trecut, 2,64 milioane de pasageri
Economie by Actual de Cluj - ian. 27, 2023 0 130
Aeroportul din Cluj-Napoca a fost cel mai aglomerat din țară anul trecut după cel din Capitală, la mare distanță, după cum arată azi datele Asociației Aeroporturilor din România.
Astfel, anul trecut în Cluj-Napoca au fost procesați 2,64 milioane de pasageri, cei mai mulți din provincie, dar la mare distanță de numărul înregistrat în Capitală, pe aeroportul din Otopeni au fost procesați aproape 12,6 milioane de pasageri.
Aeroportul din Cluj e urmat de cel din Iași, cu 1,5 milioane de pasageri, de cel din Timișoara cu aproape 1,2 milioane, și de cel din Suceava, cu 764.000 de pasageri procesați.
În total în țară anul trecut peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești, cu 87% mai mulți decât în anul anterior. Totodat, raportat la anul 2020, valoarea înregistrată în 2022, de 21.015.948 pasageri, este cu aproape 192% mai mare, dar cu aproape 10% sub nivelul înregistrat înainte de pandemie, respectiv anul 2019. ”Chiar dacă numărul total al pasagerilor de anul trecut este cu 9,55 procente sub nivelul maxim înregistrat înainte de pandemie (anul 2019), el depășește până și cele mai optimiste scenarii de trafic care au fost estimate pentru anul trecut, ceea ce înseamnă că aviația comercială din România a recuperat mai rapid decât așteptările pieței pierderile din anii de pandemie”, arată Asociația Aeroporturilor.
”Pentru aviația civilă ultimii ani au fost foarte dificili, dar iată că am reușit să recuperăm peste cifrele previzionate”, spune președintele asociației, David Ciceo, care e și directorul aeroportului din Cluj. ”A fost o revenire puternică, mai ales în lunile de vară, când pe unele aeroporturi din România au fost înregistrate valori de trafic mai mari decât cele din anul 2019. Există potențial foarte mare și estimăm că în anul 2023 vom depăși 24 de milioane de pasageri, iar dacă vorbim de estimări pe termen lung ne așteptăm ca în anul 2040 aeroporturile din România să înregistreze aproape 50 de milioane de pasageri”.