Aeroportul din Cluj acuză Consiliul Local de distorsionarea concurenței loiale după ce scade tarifele la Park&Ride sub prețul pieței: ”afectează în mod incorect veniturile proprii”
Administrație by Mihai Prodan - mai 12, 2026 0 14
Aeroportul din Cluj, acuze dure la adresa Consiliului Local din Cluj-Napoca în raportul său pe primul trimestru din an, acuză instituția că distorsionează concurența loială după ce scade tarifele pentru noul Park&Ride de lângă aeroport sub prețul pieței.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a inclus în raportul său pe primul trimestru al anului 2026, consultat de actualdecluj.ro, o critică directă la adresa Primăriei Cluj-Napoca, pe care o acuză că a generat „un impact economic negativ” asupra veniturilor regiei și a distorsionat „concurența loială” prin reducerea drastică a tarifelor la parcarea Park and Ride de lângă aeroport.
Parcarea Park & Ride Traian Vuia – amplasată pe strada Traian Vuia 149-151, lângă aeroport – a fost inaugurată în ianuarie 2025, construită de Primăria Cluj-Napoca. La inaugurare, o zi de parcare costa 125 de lei. În iulie, primarul Emil Boc a anunțat reducerea tarifului pentru o zi la 15 lei, o scădere de peste 88%. Parcarea Park & Ride concurează direct cu parcările gestionate de aeroport, care aplică tarife comerciale.
Remarcăm limbajul folosit: aeroportul acuză consiliul local că decizia a ”afectat în mod incorect” veniturile proprii ale aeroportului și a distorsionat concurența loială.
Parcarea Park & Ride Traian Vuia oferă în prezent tarife de 2 lei pentru șase ore, 5 lei pentru 12 ore și 15 lei pentru o zi întreagă, cu o călătorie cu transportul în comun inclusă gratuit în tariful de parcare. Spre comparație, inițial tariful zilnic era de 125 de lei, iar cel de trei zile – 595 lei, redus la 55 de lei.
Din raport:

Citește și:
