Închide

Aeroportul din Cluj, 3 milioane de pasageri procesați într-un an, prima dată în istorie. ”Este pentru prima oară când un aeroport regional din România depășește acest prag semnificativ din punct de vedere al traficului de pasageri, într-un an calendaristic”

Economie by Actual de Cluj - nov. 20, 2023 0 212

Al doilea cel mai aglomerat aeroport din România, cel din Cluj, așteaptă peste câteva zile să marcheze pentru prima dată în istorie borna de trei milioane de pasageri procesați.

Pasagerul cu numărul 3.000.000 din 2023 e așteptat să fie procesat vineri la amiază, aeroportul din Cluj a și pregătit un eveniment aniversar care să marcheze borna istorică. ”Este pentru prima oară când un aeroport regional din România depășește acest prag semnificativ din punct de vedere al traficului de pasageri, într-un an calendaristic, iar pasagerul cu numărul 3 milioane va fi înregistrat pe zborul București-Otopeni – Cluj-Napoca al companiei Tarom”, arată aeroportul.

În acest an borna de un milion de pasageri a fost atinsă, în Cluj, în 17 mai, iar pasagerul cu numărul două milioane a fost procesat în 17 august.

În 1996, pe aeroportul din Cluj s-au înregistrat 32.000 de pasageri transportați de o singură companie aeriană; în 2017 aeroportul avea 47 de destinații spre 20 de țări, operate de zece companii. Anul trecut aeroportul a înregistrat două milioane de călători transportați în 7 octombrie.

Aeroportul din Cluj-Napoca a fost cel mai aglomerat din țară anul trecut după cel din Capitală, la mare distanță, după cum arată datele Asociației Aeroporturilor din România. Astfel, anul trecut în Cluj-Napoca au fost procesați 2,64 milioane de pasageri, cei mai mulți din provincie, dar la mare distanță de numărul înregistrat în Capitală, pe aeroportul din Otopeni au fost procesați aproape 12,6 milioane de pasageri. Aeroportul din Cluj e urmat de cel din Iași, cu 1,5 milioane de pasageri, de cel din Timișoara cu aproape 1,2 milioane, și de cel din Suceava, cu 764.000 de pasageri procesați.

În total în țară anul trecut peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești, cu 87% mai mulți decât în anul anterior. Totodat, raportat la anul 2020, valoarea înregistrată în 2022, de 21.015.948 pasageri, este cu aproape 192% mai mare, dar cu aproape 10% sub nivelul înregistrat înainte de pandemie, respectiv anul 2019. ”Chiar dacă numărul total al pasagerilor de anul trecut este cu 9,55 procente sub nivelul maxim înregistrat înainte de pandemie (anul 2019), el depășește până și cele mai optimiste scenarii de trafic care au fost estimate pentru anul trecut, ceea ce înseamnă că aviația comercială din România a recuperat mai rapid decât așteptările pieței pierderile din anii de pandemie”, arată Asociația Aeroporturilor.
”Pentru aviația civilă ultimii ani au fost foarte dificili, dar iată că am reușit să recuperăm peste cifrele previzionate”, spune președintele asociației, David Ciceo, care e și directorul aeroportului din Cluj. ”A fost o revenire puternică, mai ales în lunile de vară, când pe unele aeroporturi din România au fost înregistrate valori de trafic mai mari decât cele din anul 2019. Există potențial foarte mare și estimăm că în anul 2023 vom depăși 24 de milioane de pasageri, iar dacă vorbim de estimări pe termen lung ne așteptăm ca în anul 2040 aeroporturile din România să înregistreze aproape 50 de milioane de pasageri”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare