Acțiune de amploare desfășurată de polițiștii clujeni în Turda și comunele arondate, cu 7 percheziții, sute de legitimați și amenzi de mii de euro
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 24, 2024 0 143
Acțiune de amploare desfășurată de polițiștii clujeni în Turda și comunele arondate, cu 7 percheziții, sute de legitimați și amenzi de mii de euro.
Astfel, ieri dimineață între orele 6 și 12 polițiștii din Turda și Câmpia Turzii, plus lucrătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic și cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și al Registrului Auto Român Cluj, au desfășurat o acțiune integrată în Turda și comunele arondate. ”Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea și combaterea faptelor violente, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea migrației ilegale și infracțiunilor împotriva patrimoniului”, arată aceștia. Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate șapte percheziții domiciliare în șase locații, în cadrul a trei dosare penale care vizau infracțiuni contra patrimoniului și persoanei. În urma acestora, au fost identificate și ridicate bunuri relevante pentru anchetă. Polițiștii au organizat filtre pe principalele artere rutiere pentru depistarea șoferilor care puneau în pericol siguranța traficului, precum și pentru identificarea obiectelor sau substanțelor interzise transportate în vehicule. Au fost legitimate 425 de persoane și verificate aproximativ 380 de autovehicule, fiind aplicate 143 de sancțiuni contravenționale în valoare de de peste 65.000, adică aproximativ 13.000 de euro.
Totodată, au fost reținute cinci permise de conducere, dintre care patru pentru conducerea sub influența alcoolului, și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunii de ieri polițiștii au pus în aplicare șapte mandate de aducere și au verificat șase persoane aflate în arest la domiciliu. În trafic, au fost depistate două autovehicule cu măsura sechestrului aplicată, iar 150 de articole pirotehnice au fost ridicate pentru a verifica legalitatea deținerii lor. De asemenea, în urma unui control efectuat la un deținător de arme, s-a dispus măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a acestora.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Metroul Clujului, fără muncitori pe șantier: acuzații că lucrările au stagnat și presiuni pentru explicații de la Primărie
apr. 17, 2026 0
-
Peste 350 de apartamente propuse pe o fostă platformă industrială în Apahida/Proiectul, aprobat cu noi condiționări de comisia de urbanism a Consiliuluilui Județean Cluj, după reducerea înălțimii și cedarea de teren pentru școală și parc public
apr. 17, 2026 0
