Acțiune de amploare a polițiștilor în Huedin vineri, în trei ore au verificat 50 de mașini, prin Huedin trece cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 13, 2023 0 192
Acțiune de amploare a polițiștilor în Huedin vineri, în trei ore au verificat 50 de mașini, prin Huedin trece cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60.
Astfel, vineri între orele 21 și miezul nopții polițiștii din Huedin au efectuat peste 30 de testări cu aparatul etilotest și au verificat 50 de mașini, au constatat și aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei și au fost reținute două permise de conducere.
Totodată, a fost constatată o infracțiune flagrantă la regimul circulației pe drumurile publice – în jurul orei 22.35 polițiștii au depistat pe DJ108C, în Aghireșu-Fabrici, un bărbat, de 43 de ani, din aceeași comună, în timp ce conducea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Grup infracţional la Cluj, specializat în operaţiuni cu substanţe psihoactive / Două persoane au fost arestate și pentru alte două s-a dispus măsura controlului judiciar
oct. 13, 2024 0
-
Kit”U”l studentului la Cluj: „Toți steliștii din Ardeal, să ne facă *** o**l” Clubul: retragem toate tipăriturile
oct. 13, 2024 0